Despre cât de boi sunt unii oameni.

azi,în şasele de două jumate,urcă în staţia de la fabrica de spirt o bătrânică tare tare bătrână şi în vârstă.atât de bătrână şi de în vârstă,că nu poate urca scările.în faţa ei,ţinându-se de bara din dreptul uşii din mijloc,un jandarm la vreo patruzeci şi de ani se uită chiorâş la ea şi,în ciuda faptului că niciun bagaj incomod sau vreo cine ştie ce altă chestie nu îl împiedica să o ajute pe babă să urce,pur şi simplu nu se mişcă de la locul lui să o sprijine măcar un pic.în schimb îmi aruncă o privire tare ciudată când mă vede năpustindu-mă chiar din spatele lui,să o ajut pe femeie să urce.eu i-am întors o privire mustrătoare,sau,mă rog!,cât de mustrătoare poate fi privirea unui copil fără autoritate în faţa unei matahale.în fine,baba urcă şi dă să se înghesoaie în apropiere,pe un loc liber dinspre geam.femeia care stătea în stânga geamului se dă la o parte să-i facă loc,fără să o ajute,însă.se uita cu silă la ea.şi jandarmul la fel.oare aşa de silă or să le fie şi de bătrâneţile lor?

păcat că n-am avut curajul să înjur astfel de oameni în astfel de situaţii.păcat şi că nu mai cred în educarea populaţiei de la o anumită vârstă încolo.şi cel mai păcat-probabil o să mă mărit şi eu cu unul de-astă de care tocma' v-am zis.ori-iată o alternativă surâzătoare!-nu o să mă mărit niciodată!:)