Ceva despre ţara asta,în esenţa ei.

Domnul Dumitru a propus ca subiect de discuţie ,în prima fază,pământul patriei ,ca mai apoi să-şi concretizeze ideea în "ceva despre ţara asta,în esenţa ei." Aşadar,să dezbatem ceva despre esenţa acestei ţări în care trăim şi al cărei pământ îl bătătorim inconştient,în permamenţă.
Acum,problema se pune în felul următor:are ţara noastră o esenţă sau nu?Iar dacă are,e pozitivă sau negativă?Căci dacă e negativă,nu vreau să scriu pe blog chestii negative,să nu influenţez copiii care ar da din greşeală de el.Iar dacă nu e negativă şi e pozitivă,atunci e pozitivă pară sau impară? Dar să nu ne încurcăm în chestii matematice,urmăritorii blogului ştiu că eu şi matematica nu suntem în acelaşi trend.
În fine,esenţa,aşa cum o fi fiind ea,trebuie să cuprindă un ceva,după cum spune şi titlul.Cevaul ăsta e cam greu de găsit printre toate gunoaiele de pe străzile patriei sau de pe ogoarele patriei,sau din atmosfera patriei,sau de oriunde din patrie.Sau poate că esenţa este însăşi un gunoi-naiba mai ştie! Trecând şi peste asta,vă daţi seama că esenţa patriei este ceva concret,care o să se re-concretizeze,desigur,într-un ideal.
Hei!Făcând toate aceste reflectări şi reflexiuni cu privire la ceva din esenţa patriei,am ajuns la concluzia că esenţa e un ideal.Dar bineînţeles!(Cine a zis că nu sunt deşteaptă a jignit karma ilogică din mine!)Şi idealul esenţial prin care ţara,pământul şi oamenii de pe el răsuflă viaţă care ar fi?
Nu ştiţi?Ilogic că nu,întotdeauna aţi fost îngustaţi,cizelaţi,sufocaţi de gândirea aia logică înnăscută!Hai să vă luminez eu,cu gândirea mea de bec de 40 de vaţi.Idealul esenţial e patrotismul!Da,da,aşa cum aţi auzit!Pa-tri-o-tis-mul.De ce?N-am idee.
Sau am(dar nu vreau să o dau în vileag).
Ceva despre ţara asta,în esenţa ei,e iubirea de patrie, fără de care ne-ar fi lehamite şi să mai trăim pe maldărul de gunoi peste care zacem inconştienţi de-o viaţă.(Bine,voi de-o viaţă,eu numai de juma' de viaţa,că- de!-n-am ajuns încă la majorat!).După opinionul meu,iubirea de pământ,de locurile strămoşeşti, e unul dintre cele mai deosebite simţăminte:naturală,dar nu instinctuală(că primitivii ăia nomazi d-aia nu mai puteau ei că dorm la sud sau la nord),conştientă , dar nu interesată(căci nu toţi oamenii emigrează să spele veceuri,chiar dacă nu câştigă din ceea ce cultivă mai mult decât prin d-alde Spania şi Italia),intensă,dar nu pătimaşă (să sperăm că în ziua de azi nu mai există niciun Ion care să se însoare pentru pământ cu o tipă slută şi urâtă) şi nu în ultimul rând-împlinită.
Pământul ne iubeşte.Ca drept dovadă,el ne cheamă pe absolut toţi la el,fără să facă vreo diferenţă.Ceva,în esenţa ei,adică sub maldărele ei de gunoaie,ţara în care trăim ascunde o iubire veşnică şi reciprocă între om şi substanţa sa.Să spunem ceva despre pământ şi despre ţară?Nu ştiu dacă am spus de ajuns.Nu ştiu dacă la asta vă aşteptaţi şi nici dacă vă mulţumeşte.Dar eu asta găsesc esenţial în ceea ce priveşte pământul şi ţara.
Acum trebuie să tac.Becul de 40 de vaţi nu poate sta aprins în permanenţă,vă daţi seama.