Istoria umanităţii,pe scurt.

• Femeia nu mai acceptă să locuiască în copac.Şi plânge.Bărbatul descoperă peştera.
• În peşteră e frig.Femeia plânge.Bărbatul descoperă focul.
• Copiii ţipă de foame.Femeia plânge.Bărbatul descoperă toporul,arcul şu bâta şi pleacă la vânătoare.
• De la atâta carne,Copilul de îmbolnăveşte de scorbut.Femeia plânge.Bărbatul descoperă agricultura.
• Deoarece mamutul de lasă greu de ucis,Bărbatul lipseşte prea mult de acasă.Femeia plânge.Bărbatul începe să crească animale domestice:vacă,oaie,porc,găină,etc.
• Femeia s-a săturat de friptură făcută la ţepuşă cu garnitură de boabe verzi fierte mâncate pe o frunză.Şi plânge.Bărbatul descoperă olăritul.
• În peşteră e curent şi umezeală şi din cauza asta copiii se îmbolnăvesc şi mor.Femeia plânge.Bărbatul construieşte mai întâi un bordei,apoi o casa din lemn şi piatră.
• A venit iarna şi e frig.Femeia plânge.Bărbatul descoperâ că din pielea şi blana animalelor se poate prelucra şi confectiona haine.
• Hainele din piele,precum şi alea din blană put.Femeia plânge.Bărbatul descoperă pe rând hainele din lână(care sunt aspre şi zgârie-Femeia plânge),hainele din in(care tot aspre sunt-Femeia suspină) şi într-un final hainele de mătase(Femeia zâmbeşte.)Mai târziu,Bărbatul rezolvă şi problema mirosurilor emanate de pieile şi blănurile menţionate mai sus.
• Diverse treburi lipsite de importanţă,cum ar fi protecţia turmelor de animale şi stârpirea potenţialilor prădători ţin Bărbatul departe de casă.Femeia plânge.Bărbatul domesticeşte câinele şi pisica.
• Femeia observă că seamănă prea mult cu semenele ei.Şi începe să plângă.Bărbatul inventează fardurile şi bijuteriile.
• Femeia se plictiseşte de atâta stat in casă şi vrea să-şi lărgească orizonturile.Normal,începe să plângă.Bărbatul inventează roata,domesticeşte calul şi descoperă barca,pentru că femeia e fragilă şi n-ar vrea să o audă iar plângând.

...peste ani...

• Femeia simte nevoia de a evada din cotidian.Nu are timp,bani sau dispozişia necesară pentru excursii în străinătate,cu prietenele s-ar plictisi,la Tv nu e nimic de văzut,afară e vreme urâtă.Capac peste toate,ca de obicei,Bărbatul nu e acasă şi oricum nici el n-ar înţelege mare lucru.Femeia ar avea aşaaa...un chef de a scrie ceva care să-i aducă complimentele unor necunoscuţi şi să fie o chestie care să păstreze anonimatul şi absolut totul trebuie să fie sub control şi...pentru a nu ştiu câta oară în istorie,Femeia începe să plângă.Bărbatul inventează blogul.

Morala:Când femeile plâng,umanitatea evoluează.
Altă morală:Fără femei,am fi trăit şi acum în copac.

Am găsit chestia asta într-o revistă locală(distribuită gratuit,în treacăt fie zis) şi m-am gândit să o pun pe blog;sper să nu se considere că am plagiat pe cineva,mai ales că în respectiva revistă nu era menţionat niciun autor.

Către zeul transporturilor in comun,din oraşul de provenienţă al domnului Goe,urbea X.

Acest zeu necunoscut se pare că are o mare problemă,atât cu inspiraţia,cât şi cu(nuuuu,nu cu expiraţia,măi!)...cât şi cu sfecla sa atotputernică,în care îşi ţine(sau nu) creierul.
Astăzi i-a venit briliant de catastrofala idee de a băga pe traseul urbeaX-cucuiata din dealY(undeva la ţară),la ora 2.30(tocmai când mere acas' tot elevul român navetist),pe o caldura de 32 de grade celsius,un microbuz cu 15 locuri,în loc de autobuzul mare,care face de obicei turul oraşului şi se îndreaptă apoi spre capătul de linie "cucuiata din dealY".
Şi priviţi,oameni buni,la ora când autobuzul trebuia să sosească,vreo 10-15 domni Goe(printre care şi subsemnata),de toate vârstele şi mărimile,sufocaţi de caldură,bătând din picior spre o mam' mare imaginară:"De ce nu mai vine?Eu vreau să vie!" De venit, a venit,dar nu când vroiau domnii şi,nici cum vroiau dumnealor,în niciun caz!
Ne-am pomenit că trebuie să ne înghesuim vreo 20 de inşi peste alti 15,în microbuzul specificat mai sus,şoferul spunându-ne că alt 6 de două jumate nu mai e înafară de ăsta.Aveam de ales între a merge o oră pe jos,şi între a merge 25de minute cu microbuzul şi a ieşi de acolo linoleum,ca tom când aruncă jerry dulapul peste el,făcându-l bidimensional.Am ales-bineînţeles-buzul.
M-am inghesuit bine,să fiu sigură că nu rămân pe dinafară,împingând o babă cu ghiozdanul,a cărui greutate nu o mai suportam pe umăr şi pe care îl ţineam,acum,în mână.Baba avea o plasă şucară,din care ieşeau rebel capetele unor frunze de praz.Am surâs,gândindu-mă la nea Marin miliardar,numai că de data asta aveam de-a face cu un "nea Marin" mai puţin norocos.
În ideea de a le face loc şi celor de pe scară în buz,le-am sugerat celor din spate să se dea ,dacă ar putea,mai în spate,prin formula:"Avansaţi înapoi!",însă nu am reuşit decât să atrag priviri dezaprobatoare şi comentarii de genul:"Pe căldura asta îţi mai arde de miştouri!..."
De asemenea,au fost înţepaţi în cuvinte de către nişte babaci cu sinuzită şi câţiva copilaşi,care vroiau să deschidă geamurile,.
După vreo două staţii microbuzul s-a mai golit...am avut chiar uimitorul noroc de a prinde şi un scaun liber,datorită unui băiat foarte drăguţ,ce mi-a cedat locul.Uuai,minunea minunilor,iată că s-a concretizat un personaj de roman din secolul 18.,în şasele de 2.30,care să-şi folosească manierele,atât de neobişnuite în ziua de azi!Cum m-am aşezat,spre geamul din dreptul meu se întind vreo 3-4 mâini tinere şi-l deschid la repezeală,mâinile rămânând atârnate pe marginea lui o bună bucată de vreme.Am asociat imaginea cu cea a deţinuţilor de la Auschwitz,transportaţi cu trenurile de marfă.Numai că ei erau obligaţi;noi,din contră,urcaserăm de bunăvoie,ba mai plătisem şi bilet.Chit că am stat în curent de m-a găsit bucuria,nu le-am făcut nicio observaţie confraţilor de suferinţă,mai ales că eu,stând pe scaun,eram oarecum privilegiată.
Până la urmă,a dat Domnul de am ajuns teferi şi nevătămaţi la căşile noastre,poate doar un pic fleşcăiţi de caldură şi indispuşi.

De aceea,fac o rugăciune zeului transporturilor publice(că tot mi se spune că sunt păgână) rugându-l să nu-şi folosească mecanismul complicat numai cu rol decorativ,ci să se ajute de el în întocmirea programelor mijloacelor de comun în transport,astfel încât muritorii de rând să nu mai fie nemulţumiţi ca moluştele de plastilină atât de certăreţe!

Alergăm.De nebuni,prin ploaie,după autobuz,după băieţi,după note,alergăm...de ce alergăm?Că doar nu ne aleagră nimeni...fugim printre cuvinte,ţâşnim dintre rânduri, precum o silabă rebelă din versul unui poet,şi,exilaţi în viaţă,alergăm.
Alergăm după o slujbă,după cai verzi pe pereţi,după un pisoi gata să se arunce în faţa maşinii ,alergăm de colo până colo,fără a ne da seama ce căutăm,de fapt.
De ce alergăm?După noi înşine?În niciun caz;noi doar...facem jogging.


p.s.Astăzi am mintea degresată.Nu-mi dau seama dacă acum scriu stupizenii,tocmai pentru că am mintea degresată.Nici măcar nu ştiu dacă şi celelalte posturi sunt stupizenii,sau numai astea.Am nevoie de ajutor în elucidarea cazului.Am nevoie de opinia publică.

Eu şi cel mai mare duşman al meu construim împreună o scară de milioane de kilometri,din aţă dentară şi pixuri legate cu plastilină colorată,din mucuri de ţigară,din idei,din principii,din ceşcuţe de cafea şi din chipul unei tanti garse de pe calendarul psd,din oameni şi din draci,din computere,din măşti,din sloganuri,din războaie şi din radiere vesele,din snickers,din poezii, din mine şi din duşmanul meu,din ciment,din cremă de vanilie,din tablouri,din geniu,din zâmbete,din aparate fotografice,din fantasmagorii,din ciumă,din mori de vânt,din sinucigaşi,din vieţi,din detergent manual,din foarfece,din oglinzi,din becuri,din hărţi ale peşterilor,din mochetă,din animeuri,din stele,din praf,din praf de stele, şi din câte şi mai câte trăznăi,pe care bunecuvântează-le,Doamne,că toate aceste vor alcătui o scară ce duce spre mijlocul pământului!

În mijlocul pământului vom pune o bombă atomică,făcută din perdele,din suc de lămâie,din fire,din explozibil,din Holocaust,din poze,din cerneală,din căluţi de mare,din mine şi din duşmanul meu,din ochelari de soare şi din boxe stereo,din Câmpia Aradului,din unghiile de la picioare,din împletiturile ţiganilor,din zei,din vechituri,din case,din Moş Teacă şi din câte alte trăznăi; bunecuvântează-le,Doamne,că toate aceste vor alcătui o bombă atomică, care,odată coborâtă pe scară şi detonată în centrul Pământului,va crăpa globul în două părţi egale.

eu şi duşmanul meu am ajuns la concluzia că
într-o lume nu e loc pentru doi duşmani,dar într-o jumătate de lume e destul spaţiu pentru un prieten.

Nedumireală(fifi,nu eu)

de ce pe unele cutii de lapte(care,în treacăt fie zis,chiar au faţă de cutii de lapte),trebuie să scrie în trei limbi că acea cutie conţine lapte,din moment ce pe ambalajul cutiei de lapte este desenat un pahar cu lapte şi,eventual, o vacă cu floare în gură?(sau o floare cu vacă în gură,depinde de cantitatea de lapte consumată)
e cumva lapte pentru oameni cu nevoi speciale?

Suntem cu toţii la fel.

Şi eu,ca orice blogger care se respectă,răsfoiesc adesea prin profilele celor de vârsta mea,fie din curiozitate,fie din lipsă de ocupaţie,nu va pot spune cu certitudine.Însă de fiecare dată când fac asta,rămân dezamăgită de faptul că toate blogurile seamănă între ele atât de tare,de parcă cineva ar fi impus un anumit stil,pe care toata lumea îl ia ca atare.Nu ştiu cine o fi acel cineva,dar oricine ar fi,prea multă imaginaţie nu are.Şi nu ma refer la şablon,sau la aspectul paginii,ci la postările banale,la poeziile fără mesaj,la micile eseuri ridicole despre depresii,la metaforele trase de păr şi la clişeele de-a dreptul scoţătoare din pepeni(sau din starea de calm).
Ceea ce mă bosumflă mai tare e faptul că unul dintre aceste sute de mii de bloguri...e al meu.Acum n-am nevoie de commenturi în care să mi se spună că nu e aşa,fiindcă ştiu eu ce vorbesc.(şi,liniştiţi-vă,nu o să fac o depresie pentru că sunt banală.)
Prin acest post nu am vrut a critica pe nimeni,nu am nimic cu blogul nimănui,ci vreau doar să arăt cât semănăm,noi,puştii cu vise dizolvate în singurătate,în nori,în speranţe deşarte,într-un pahar cu apă sau ,cel mai mişto,în noul kinley cu piersici,cum putem să iubim în acelaşi fel,când nimeni nu iubeşte mai profund ca noi,cât de tare ne place soarele "ca o minge de foc",sau ploaia plângătoare,sau marea vorbăreaţă...da,chiar aşa,marea pare a fi o prietenă foarte guralivă de-a noastră,având în vedere şi luând în considerare că vreo două sute de poezii,scrise de vreo două sute de kizi,încep cam aşa:"Stăteam de vorbă cu marea...".Şi ,de ce să nu recunosc,am şi eu o poezie tot în gen,cu chitara care se transformă în mare şi începe să vorbească prin muzică.

Prin urmare,cu toţii suntem doar nişte puşti ,
care se consideră geniali,
dar care nu reuşesc să fie decât banali.Nu suntem speciali deloc,
toate blogurile noaste sunt comune precum groapa de gunoi...
numai că asta e o groapă de gunoi a sufletului,
unde ne înmormântăm gândurile...
vedeţi:şi eu sunt la fel ca voi.

M-au dezamăgit propriile mele vise.

Râgâiala zilei(de la fifi)

e trist să fii atât de trist încât să nu-ţi mai găseşti alinarea nici măcar în propria tristeţe.

Elodia.

Ne lovim de ea pe stradă,prin magazine,în şcoală,în parc,în autobobuz,în weceurile ecologice;acest trend naţional pare a fi omniprezent viaţa tuturor românilor.
Elodia...mit românesc al secolului 21.Prezenţă omniscientă invizibilă,care veghează permanent asupra capetelor seci.Elodia e raitingul OTvului,eroina principală a massurilor lirice,entitatea care stă pe mess numai pe invizibăl,persoana necunoscută care ciocăne la uşă în ora de franceză,naşa căţălei din faţa blocului ce îi poartă numele,noua marcă de periuţe de dinţi,porecla tuturor prietenilor care nu răspund la telefon,subiectul de conversaţie al locatarilor din blocurile 1,2,3,4...28,29...139...,prietena imaginară a copiilor;Elodia e tot,e tensiune ,e suspans,e aventură...tot ce vrei şi ce nu vrei într-o telenovelă nemaipomenită ,în exclusivitate şi în direct.
E uimitor cum reuşeşte o persoană,prin dispariţia ei,să dezvăluie prostia senzaţională unui întreg popor,prostie care până mai acum a fost "pitită" după ştirile felurite şi total neinteresante de la televizor.Elodia,abstractizată,a devenit o eroină naţională,fie şi prin simplul fapt că a mai reuşit să alunge din plictisul gloatei.
În concluzie,fie că ne amuză,ne enervează,sau ne stârneşte interesul,indiferent dacă o acceptăm sau nu,dacă o tolerăm sau o respingem cu înverşunare,cu toţii trebuie să recunoaştem,mai devreme sau mai târziu,că Elodia e...genială.

:))

să fugim,

să scriem poezii aiurea,
să mâncăm,
să dormim ,
să visăm marea(departe de ora de mate),
să vânăm numerele de la pantofii trecătorilor ,
să fim trendy (şi noi,ca oamenii) ,
să cumpărăm un plic ,
să aberăm despre domnitori ,
să “recităm” citate şi să le comentăm ,
să învăţăm să citim ,
să pozăm pitici de hârtie ,
să mângâiem un copac ,
să creştem un pisic ,
să iubim un om,

şi după ce am făcut toate astea

să ne scriem testamentul.

Sunt o plagiatoare!

...o plagiatoare inconştientă,ce-i drept.
am constatat lucrul ăsta azi,când m-am apucat să citesc ceva nuvele de-ale lui Cehov. sunt super,intr-adevăr,ceea ce m-a determinat să arunc o privire şi pe notele despre ele,de la sfârşitul cărţii.(cu toate că eu nu fac niciodată asta,dar "fericirea a făcut"...)aşa am descoperit eu că în Rusia,în a doua jumatate a secolului al nouăsprezecelea,exista o revistă numită "Cioburi"("Oskolki"),în care Cehov a publicat mai multe din scrierile sale.
Na,bre,că o făcui şi pe-asta.Nu mi-ar fi trecut niciodată prin cap că s-ar mai fi gândit cineva acum o sută de ani si ceva la ceea ce EU m-am gândit acum cinci luni,când am pus numele blogului(de care eram foarte mândră,apropo.)
Pentru cei care nu ştiu că e doar o simplă coincidenţă nefericită,aş apărea o plagiatoare.Deci trebuie să schimb numele blogului.
M-am gândit la ceva de genul ..."Dilemantica"...merge?:))

De fapt,am găsit deja ceva...sper ca acum nu mi s-a mai strecurat ideea nimănui în minte.

Despre Fifi.

fifi?
e foarte de gaşcă.e împotriva trendului,a societatii de consum,a brandurilor,a comercializarii sufletelor,a cocalarismului si prostului gust; contra tuturor oamenilor si a lumii,in general.simpatizeaza metalistii,poetii,artistii,nazistii,chitaristii,si alti- "stii".gandeste verde.are fobii de mate,de carii,dar mai ales de coafeze(?).
spune stupizenii multe si marunte;unele dintre ele sunt chiar dragute.
e emotiva,timida,scortoasa,tacuta,oarecum diplomata,simpatica,naiva,enervanta,sacaitoare,"too childish",vesela,retrasa,amuzanta(sau nu),avand marele talent de a o da in bara de fiecare data cand isi asuma o responsabilitate,sau cand are de facut un lucru important.
fifi e anti-droguri,tutun,alcool,coca cola,fast food,in general a mancarurilor si bauturilor daunatoare. nu asculta manele,rbd,th,pop,rap,disco,tehno,house,sau orice altceva se mai baga pe mtv.
poate ar fi ecologista,daca ar avea speranta ca lumea asta se mai poate schimba in bine.
scrie poezii ridicole si (bine ca...) le dedica(numai) sie insesi.
odd bore funky green.

fifi nu incepe niciodata propozitia cu litera mare.