Un marinar fumand o pipa.

ma apuc sa desenez.
ciudat,eu niciodata nu desenez.
dar acum iau o foaie si un creion si ,in linistea camerei mele,ma apuc sa desenez.
nu stiu ce.
pun foaia pe orizontala.
trag doua linii.
stau si ma gandesc.
mai duc o linie aiurea.

imi pare rau ca nu mi-am permis sa iau volumul ala de versuri.
chiar nu aveam bani.
pacat.
pacat ca nu am avut bani nici pentru blugii aia largi.
erau simpli,fara model si nu erau prespalati.
exact asa cum imi place mie.
dar nu mi-am permis.

si nu mi-am permis nici sa ii spun prietenei mele de ce am ignorat-o ,cand avea nevoie de mine.
avea nevoie de mine si eu eram trista.
si nu-mi ardea de ea.
pacat.
e prietena mea cea mai buna,doar.

constat cu uimire ca foaia-i plina de linii aruncate la imtamplare,apoi rotunjite la capete.
ciudat.
nici n-am realizat cand am facut asta.
ciudat.
atunci cand ma concentrez asupra lucrarii,gandindu-ma ce as mai putea sa adaug,imi intepeneste mana.

miroase a fum si mi-e frica.
dar nu imi permit sa tip.

nici sa-i spun o gluma colegei mele de banca in ora nu imi permit.
si nici sa ma dau cu rimel.
sau sa rad cand mi-e dor de el,ca sa nu plang.

mi-am amintit cand am chiulit de la matematica.
am fugit in parc,m-am ghemuit pe o banca.
si am citit.
am stat si am citit ,pana mi-am dat seama ca nu trebuie sa imi permit asa ceva.
si m-am intors la scoala.

acum o parte din linii s-au transformat in pete.
nu sunt de culoare,e doar creion.
mai inchise sau mai deschise,iar liniile mai groase sau mai subtiri.
gasesc acest joc interesant.

nu imi permit sa le spun oamenilor din jurul meu ca sunt stupizi.
pentru ca si eu sunt la fel de stupida.
nu imi permit sa vorbesc.
pentru ca sunt alti oratori mai buni ca mine.

nu imi permit ,sau nu mi se permite?

pun desenul pe verticala.
ia stai putin:e...un om...cu fata lunguiata,cu nas mare si sprancene stufoase...si poarta o sapca marinareasca.
e un marinar.
un marinar fumand o pipa.

nu imi permit,sau nu mi se permite?
insa nu imi permit sa pun o astfel de intrebare.
si nici sa termin desenul.

o sa ma apuc de altceva.

In cautarea infinitului.

Stau in banca de la geam si privesc afara pe fereastra.Nu se vede decat aleea pasasita dintre blocuri,terminandu-se cu o curte inchisa,infundata.Ce mic e universul pamantean! Cat de restrans e spatiul ce ne inconjoara!Dar nu trebuie decat sa-mi ridic privirea mai sus,la cer.Imi doresc sa sparg geamul ferestrei,sa-mi intind aripile si sa zbor.Sa zbor fara sa ma mai uit in urma,fara sa gandesc,fara sa ma mai opresc vreodata din calatoria mea spre infinit.Vreau sa-i gasesc capatul."Hei!"- maini subtiri imi intorc capul si voce soptita ma cearta."Fii atenta!".Adusa cu piciorele pe pamant,inapoi la ora de chimie,privesc tabla plina de ecuatii si ma gandesc la faptul ca odata si-odata,dupa ce voi iesi din scoala,voi ajunge medic.Mi-a venit mie,asa,gandul asta, si odata cu el mi-a aparut in minte imaginea unei doctorite,semanand prea bine cu mine,care sta si se uita pe fereastra unui spital.Ar sparge geamul ferestrei,si-ar intinde aripile si ar zbura departe,in cautarea infinitului.Dar e chemata in sala de operatii.O mama intr-o bucatarie galbena pregateste micul dejun.Deodata,priveste pe fereastra la cerul nesfarsit.S-ar fi gandit pentru o clipa sa sparga geamul ferestrei si sa-si ia zborul in cautarea infinitului.Dar isi priveste copiii si intr-o clipa uita totul.O femeie pe patul de moarte incearca sa-si arunce privirea pe fereastra.Doar ca ea nu se gandeste la nimic.Isi ia zborul,pur si simplu,spre infinit.



*..am scris-o mai demult pe hi5,dar nu isi mai avea locul acolo,asa ca am "transferat-o".

Tacere!

Nu ca ar avea oamenii ceva cu mine,numai ca astazi m-a agasat toata lumea.Nu am o perioada tocmai buna si in zile ca astea nu vreau decat sa ma izolez si sa fiu lasata in pace.
"Lasata in pace?Doar nu ti-a facut nimeni nimic!" ar spune cei care au fost azi in preajma mea.Intr-adevar,nu mi-a facut nimeni nimic mie,personal,dar m-a deranjat ingrozitor faptul ca toti din jurul meu au vorbit extrem de mult(sau,cel putin,asa mi s-a parut).Bineinteles ca nu le puteam spune tuturor sa taca,ca ma bruiau pe mine.De asemenea,ar fi fost absurd sa-i interzic lui Darius sa faca glume din doua in doua minute,sau Mariei sa rada non-stop-ar fi insemnat sa ma opun unei legi a firii sale.
Incercand sa scap de galagia infernala din jur,am fugit la filo,la prietena mea cea mai buna,in ideea ca ea,fire tacuta,nu va vorbi prea mult.Insa...:
-Faaaaaaaaaataaa,am facut tot la isto,a scris o groaza,sunt fericita,poate imi repar media si-auzi!-of,ce ma tot sacaia aia din spatele meu-o stii?!-.AAA,faaaaaaaaaata,sa vezi ,ca iar ne-a ascultat ala la franceza la pronuntie de data asta,ne-a zapacit,apropo,ai vazut ca l-a dat la teveu;faaaata,nu stii cat de de treaba e mama in ultima vreme...aaa,v-a dat si voua la romana de citit?pe noi ne-a zapacit ,nu alta...
Am luat vorbaria ei ca pe un afront personal.I-am spus ca nu sunt in apele mele si am fugit...inapoi in clasa.Aceiasi harmalaie infernala.N-am mai bagat in seama pe nimeni.Mi-era un dor nespus de linistea camerei mele,de tabloul pictat de doamna Amuzescu-ce tablou timid si tacut!-de Blonda(ah,iar mi-am amintit ca n-are corzi!),de patul meu jos,in care ma ghemuiesc si tac...
Ajunsa acasa,credeam ca o sa am parte de tacerea dorita,dar cum poti visa la asa ceva cand parintii tai incearca sa porneasca o Dacia 1300 ,de fabricatie '75,al carei motor face un zgomot asurzitor?
(tata)-ACU' APASA PUTIN PE ACCELERATIE!
(mama)-CEEEE???!
(tata)-PE ACCELERATIEEEEEEEEEEEEEEEEE!
Reusind sa scap nevatamata printre piese,chei,zgomot si fum am fugit in casa ,unde Lisa mea ma astepta ...zambitoare.De cum m-a vazut a inceput sa mieune cat putea,spre a-si arata probabil ,dragostea fata de stapana.
-Ce vrei,draga,ma lasi...
Din pacate,insa pisicile nu pot intelege graiul omenesc,asa ca nu am putut-o potoli pana nu i-am dat ceva bun de mancare.
Eh,am ajuns -IN SFARSIT!- in linistea camerei mele,alaturi de tabloul doamnei Amuzescu si de Blonda...ma trantesc in patul jos,cu fata in sus si nu apuc sa inchid ochii,ca suna telefonul:
-FAAAATA,ti-am zis ca am luat 10 la lmatematica?!

P.s.Chestia asta e fictiune.Colegii mei nu sunt galagiosi,ai mei nu au o Dacia din 75,iar prietena mea cea mai buna n-a luat in viata ei 10 la mate!

Citat.

Astazi m-a cuprins un dor ciudat de mistuitor de propriul meu Eu.Simteam nevoia sa "vad" fotografia sufletului meu si m-am gandit ca cel mai potrivit loc unde as putea sa o regasesc e jurnalul.L-am scos cu grija din ascunzatoare[;)] si am inceput sa descopar paginile unei povesti de viata banale.Prima pagina ilustra o fetita de o naivitate entuziasta;in spatele ei,insa,se ascundea un adult arogant,care isi da dreptul de a judeca pe ceilalti.Dispare cat de curand in praful de stele al unei visatoare,dar si aceasta,la randul ei,este izgonita de o tiganca vulgara.

Ce-i asta?ma intreb,dar nu ma opresc din citit.O adolescenta depresiva apare sfioasa din paginile patate de lacrimi,dar se topeste in sarea lor...un ziarist prezinta obiectiv prima zi de scoala si noii colegi si profi,dar fuge indignat din calea copilului-problema,cu idei anarhiste si atitudine respingatoare.
Stai putin,asta e jurnalul meu,sau caiet de ganduri colectiv? Unde sunt EU?Am scris EU toate astea?Cum pot gandi in atatea moduri?De unde invalmasala asta de idei,care nici macar nu-mi apartin?Incerc sa ma regasesc in lucrul cel mai personal si descopar ca mi-am pierdut indentitatea intr-un noian de vorbe aruncate pe hartie,de catre niste persoane necunoscute,care au avut posibilitatea de a vietui o clipa in mine ?Si,din nou intrebarea:unde sunt EU?
Atunci am avut un flash.Mi-am amintit ceva...mi-am amintit raspunsul,citit undeva...
M-am apucat sa rasfoiesc prin fisele de lectura si in final l-am gasit:

"Fiecare om poarta in el in embrion toate insusisrile omenesti,dar cateodata manifesta unele din ele ,iar alta data altele, si se intampla deseori sa nu semene cu el insusi,cu toate ca ramane mereu una si aceiasi fiinta."

Lev Tolstoi-Invierea

Mi-am zambit.Asadar,eu eram...eu,trista,vesela,emotionata,revoltata,eu,in diferite stari de spirit.Ce explicatie simpla,nu?Si totusi mi-e dor de mine...

Ce-i in mintea baietilor?

Asta e intrebarea pe care ne-o punem toate, atunci cand:

• ...iesi in oras cu un baiat si te pomenesti ca,in loc sa discutati lucruri de interes comun,el vorbeste intr-una despre masini,calculatoare and stuff,iar tu taci rabadatoare,in asteptarea unei secunde norocoase,in care sa poti schimba subiectul sau sa poti fugi (depinde de la fata la fata);
  
• ...ii zici unui skater ca si tu esti pasionata de skateboarding,iar el zice "Bine!",in loc sa zica "Super-tare,vrei sa dam o tura prin parc cu skate-urile?";
• ...in timp ce stai la rand la casa din supermarket,te holbezi la tipul de alaturi si el la tine si totusi el nu zice nimic;
• ...prietenul meu cel mai bun imi zice:"Asta e banc de fete,ca n-am priceput nimic!";
• ...primesti de la un tip necunoscut un biletel de dragoste exagerat de siropos;
• ...vorbesti cu el pe holul scolii de vreo doua ori,dupa care iti da mesaj pe telefon cu "Te iubesc!";
• ...se imbraca in haine colorate,se vopsesc mov,isi fac cinci piercing-uri in spranceana si, in final,ies la agatat,crezandu-se cool;
• ...striga in gura mare pe strada fel de fel de chestii;
• ...pun intrebarea:"Ce mai faci?"
• ...le spui ,din greseala,"fata";
• ...esti gata sa-l darami,intr-o fuga simulata,pentru a suta oara in ziua aia,pe baiatul de care iti place...
• ...citesc chestia asta si se intreaba de ce lista de aiureli de mai sus nu a culminat cu o Aiureala 'supertare'.

N.B.Prostioara asta am facut-o pentru prietenele mele,si totodata cu ajutorul lor.Pentru ca ele sunt cele care,prin intamplarile pe care mi le-au povestit,m-au facut sa-mi pun intrebarea "Ce naiba-i in mintea baietilor?":))...so,aproape toate cele marcate mai sus sunt " kinda real stuff",intamplate emmei,biancai si lisei,pe care le pup!;)

Ce ti-e si cu indragosteala asta...

Clasa a8a a fost cea mai grea,dar si cea mai rulatoare dintre toate.A fost grea din cauza examenelor,dar impreuna cu Laura si cu Magda,prietenele mele cele mai bune,totul a parut ca o joaca.Eram recunoscute in toata scoala ca fiind "Cele trei muschetarite zapacite",nedespartite niciodata.Sincer,nu crezusem vreodata ca pot avea asemena prietene bune,cu care sa ma inteleg din priviri si carora sa le impartasesc tot.
Eram toate trei foarte vesele si copilaroase.Radeam intruna si din orice si eram foarte multumite de noi si de felul nostru de a fi.Pana intr-o zi,cand ceva ciudat incepe sa se intample cu Magda...
Eram in bancile noastre din spatele clasei,amuzandu-ne copios pe seama unei mandarine cu forma ciudata,descoperita de Laura intr-un magazin in drum spre scoala.La un moment dat realizam ca numai eu si Laura radeam,Magda uitandu-se absenta la ghiozdanul colegului din fata.
-Magda,ce-i cu tine?
-Nimic,ascultam ce spuneati voi...chiar e...a...foarte interesant!
-Aa,pe bune?Mer...hei,stai putin,noi nu spuneam nimic;radeam doar de o mandarina!
Asta a fost primul semn.Sincer,eu si Laura nu l-am bagat in seama,ocupate cu nimicurile ce ne mancau timpul.Dar chiar nu am putut ignora faptul ca,in timp ce eu si Laura comandam la un fast food cate doua sandwishuri si trei inghetate,Magda nu a luat decat o apa plata,pe motiv ca se ingrasa.A devenit dintr-o data mai frumoasa,a slabit,si-a schimbat coafura,s-a transformat intr-o domnisoara(papasa Barbie de moda veche!ziceam noi).Prea repede,dupa parerea noastra.In timp ce noi eram ca niste copii mici si mucosi,Magda,prin comportamentul ei ,se detasa usor de noi,de parca s-ar fi indreptat spre alta lume in care,pentru a fi acceptat,trebuie sa respecti anumite reguli de buna crestere si sa ai un "aspect placut".Ori eu si Laura nu puteam concepe aceste doua idei pe care lumea acea misterioasa si straina de gandirea noastra i le impunea Magdei.
In acelasi timp,Magda era apatica si foarte neatenta.Pe strada,eu si Laura eram un fel de gardiano-ingeri pazitori pentru ea.Tot timpul aveam grija sa nu dea in canal,sa nu intre pe poarta spitalului,in loc sa intre pe poarta scolii,sa nu vina gramada peste cersetorul de la coltul strazii...
Nu am mai putut suporta situatia.Am luat-o pe Mada de-o mana si,incercand sa adoptam un ton matur,am purtat o discutie despre starea ei de spirit din ultima vreme.Atunci ea ne-a destainuit marele ei secret:era indragostita.
....-Si,da,am prieten!Ce mare grozavie!
-Aaa,ai ce?facuram noi doua fete lungi.
Dupa mirarile,exclamatiile,glumele si chicotirile de rigoare,au urmat,bineinteles,intrebarile de rigoare:cum arata,cum il cheama,unde a lucrat bunica-su,ce note are la tehnologie samd.
Magda ne-a raspuns rabdator.A incercat sa ne faca sa intelegem ca ea nu ne-a parasit,ci doar si-a largit cercul.Insa noi tot n-am putut pricepe de ce nu mai poarta pantaloni-gogosari sau de ce nu-si mai infasoara nasul in guma de mestecat.
In final,concluzia finala a discutiei a fost a Laurei:
-Ce ti-e si cu indragosteala asta...

Pentru un baiat.

Asta e pentru tine.
Tu,baiatul care se lauda ca tocmai a implinit 18 ani si acum e liber,dar care,de fapt, e constrans de propria sa imaturitate.Crezi ca esti ..."smart","handsome" si totodata "cool" si te miri de faptul ca nimeni nu iti impartasete viziunea ta despre tine.Te crezi satanist pentru ca asculti doua-trei formatii de metal,apoi iesi cu prietenii la bere si comentati niste versuri patetice,pe care niciun metalist adevarat nu le baga in seama.Iti destanui un secret:nu reusesti decat sa fii penibil.Gandesti ca un copil de cinci ani.Faci afirmatii mari,pe care niciodata nu le poti sustine,iar cand cineva iti cere sa ti le argumentezi,incepi sa injuri.In schimb-vezi?-eu te-am facut imatur ,dar am tinut neaparat sa-ti demonstrez ca esti asa.
De fiecare data cand iti ziceam sa nu mai fumezi imi spuneai ca o sa te omor,ca o sa te bag in pamant.Deci niciodata nu intelegeai ca,de fapt,eu vroiam sa te tin in viata,sa starpesc creatura groaznica,numita Sinucidere,din tine.Te sinucizi lent,chiar in clipa asta,cand ti-ai aprins o tigara pentru ca ai nervi pe mine, si o fumezi lent,tinand-o cu degetele tale noduroase,la care te uiti cu atentie,fara vreun motiv anume(sau cu un motiv necunoscut de mine),tragi din ea,strangand "languros" buzele tale frumos arcuite,inundandu-ti plamanii,care te implora sa-i cruti si, in cele din urma, expirand cu satisfactie fumul spre monitor,de parca ceea ce scriu aici m-ar proiecta pe mine insami in fata ta,tocmai pentru a-ti oferi placerea de a ma obliga sa fumez pasiv."Sa-mi faci in necaz."
Esti un blacker "handsome"- dragut,cu un zambet care s-ar vrea "de copil cuminte",dar care nu reuseste a fi decat un zambet prostesc sau ,cel mult, usor viclean.Iti porti parul lung desfacut si-Doamne,cum reusesti?!- tot timpul lucios si pieptanat,fara un fir de pleata aiurea.Te imbraci in negru si in mare majoritate a timpului,porti tricouri cu formatii de metal.Pe mess,imi dai web fara sa ma intrebi si fara sa iti cer,numai atunci cand ai o zi buna si arati ca Hercule.Insa-ciudata coincidenta!-webcamul tau se strica tocmai cand ai "a bad hair day"...si iata o alta dovada ca esti pueril.
Sa nu crezi ca spun toate astea pentru a-ti demonstra ca te desconsider(pentru ca NU te desconsider) si nici pentru a ma ridica pe mine in slavi printr-o comparatie cu tine,ci doar pentru a te face sa constientizezi ca nu esti nici pe departe perfect ,ci,in cea mai mare parte a timpului-copilaros.

Matematica-inspaimantatoarea mea..."prietena"

De-a lungul lungii mele vieti,va pot spune ,fara nicio urma de modestie,ca am facut fata foarte bine fricilor,temerilor si spaimelor,dand dovada de mult curaj.Nu sunt deloc o fata slaba de inger. Nu mi-e teama de serpi,paienjeni,tantari,vipespi sau alte insecte;nu m-ar speria o plimbare noaptea in cmitir si nici asa-zisele spirite,fantome,varcolaci,strigoi care bantuie case parasite si paduri nu ma inspaimanta,desi trebuie sa recunosc ca n-am avut niciodata oroarea...vreau sa spun onoarea de a face cunostinta cu o asemenea personalitate. Dar,sa stiti ca acest curaj nebunesc din mine este rezultatul unei spaime inspaimantatoare:frica de a-mi fi frica de frica.
Cu toate astea,niciodata nu mi-am putut infrange teama de carii dentare si ora de matematica.Mai ales ora de matematica.Dar nu ma condamnati pentru asta.Pentru ca,in cele ce urmeaza,o sa vedeti ce am eu cu ora de mate...Uh,cand ma gandesc la ea...
Studiul matematicii l-am inceput,ca tot omul-sau,mai bine zis,ca tot tancul mucos care suge degetul- in clasa intai.Grea clasa!Grea matematica...of,cand imi amintesc cum scriai la lebede si nu ieseau si stergeai,iar mai fa o lebada,dar are gatul sucit,sterge-o si fa alta...La scoala,doamna invatatoare se uita cu atentie peste toate caietele.Ajunge si la al meu.Dupa ce isi arunca privirea pe el,se ridica spre mine si ma intreaba:
-Miruna,tu ai vazut vreodata o lebada?
-Da,doamna.
-Dar o curca?
-Da,doamna.
-Si poti face diferenta intre cele doua?
-Da,doamna,dar m-am gandit ca asta trebuia sa facem pentru ora de stiinte...
-Da,dar tu ai incurcat ,probabil,caietul de stiinte cu cel de matematica si,in loc sa faci o pagina de lebede,ai facut o pagina de curci...
In fine.A trecut clasa intai.Clasa a doua si a treia au fost mai putin grele,dar au ridicat si ele destule probleme la limba si literatura matematica.In acesti doi ani de zile am invatat,ca si dumneavoastra,banuiesc, tabla inmultirii si a impartirii.Grele table.Si va dati seama ca a trebuit sa le car dupa mine atata timp si acum le car si o le car pana cand...nu o sa mai am car.(?) De ce au fost grele?Sincer,nu cantaresc ele prea mult,numai ca mi-a luat timp sa le inteleg.Si mama si-a consumat o mare cantitate de nervi cu ocazia asta.
Incerca sa-mi explice ca inmultirea este o adunare repetata si pentru asta ne jucam cu betisoare.
-Uite,mami,avem cate patru betisoare din trei culori:verde,albastru si rosu.Daca adunam patru betisoare verzi,cu patru albastre si cu patru rosii,adica daca inmultim cele patru betisoare dintr-o grupa de culori cu numarul grupelor, trei,ce rezulta?
-O multime de betisoare colorate...(?),raspund eu.
De bine de rau,cu ajutorul mamei si al doamnei invatatoare,am reusit pe parcursul scolii primare sa invat si cum sta cu tablele inmultirii si impartirii.Ba,ma pot mandri ca am aflat cate ceva si despre tablele de sah si cele scolare.
Dar scoala primara s-a terminat si a inceput marea distractie-scoala generala.Viata frumoasa-nu ma vait.Pana la un anumit punct am tarat incet-incet si matematica dupa mine...sau matematica m-a tarat pe mine dupa ea,nu pot sa-mi dau seama...Dar am zis pana la un punct si acel punct a fost teza...prima mea teza la matematica,in care am luat frumoasa nota de trei.Nu am copiat,nu am soptit,nu am venit cu teza facuta de acasa,nu am lasat foaia goala.Pur si simplu am gresit tot.
Profesoara mea de matematica mi-a marturisit atunci ceva:era pentru prima oara in viata ei cand ii tremura mana punand o nota in catalog.
-Mai,fata,ce se intampla cu tine de n-ai facut tu nimic ,nimic,nimic?
-Ce sa fac ,doamna profesoara,daca n-am talent la matematica...
Am trecut printr-o perioada de criza,ce-i drept.Ai mei s-au speriat-riscam sa raman corigenta.Dar,sontac-sontac,am mers inainte.La fel a fost si in urmatorii ani.Parintii se invatasera cu notele mele "geniale" la matematica.In clasa a opta au intrat din nou in panica.(Eu,insa,nu.) Aveam testele nationale si riscam sa pic.Asa ca,vrei nu vrei,impinsa de parinti,m-am pus pe lucrat.Cu zece ore de matematica pe saptamana,cu variantele facute de cate trei ori fiecare,cu partea a treia invatata papagaleste ,am petrecut timp de opt luni,traind cea mai stresanta perioadat din viata mea.Dar m-am descurcat frumos si am trecut chiar cu nota8,7,spre marea bucurie a alor mei,si,de ce sa nu recunosc,si a mea.
Iupiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii!Acum sunt la liceu.Clasa a noua.Filologie.Numai doua ore de mate pe saptamana.Profu' nostru,un mosulet tare de treaba,poreclit Costicla,trece raaar pe la ore.Cand vine, "Haideti,copii,sa rezolvam niste exercitii.
Odata m-am scos si pe mine la tabla la unul.Era vorba de 3x-5=0 si se cerea "x"-ul.
-Pai,sa vedem,zic eu,facem cu regula aia asa si ne da 3x=5...
-Foarte bine,zice profu',fara cea mai mica urma de ironie in glas.Vorbea serios.
-Asa,continui,si x este egal cu 3/5...aaa,nu,stati asa,cu 5/3,care e egal...aaa...cu 1,5...?
-Maine,zice profu'.
-Aaa,nu,cu -1,5.
-Poimaine.
-A...
Profu' ma iarta:
-Hai,las',taticule,du-te-n banca;hai,sa vina altcineva,sa continuam exercitiul...
Mi-a dat noua.Nu-mi venea sa cred!Am si eu noua la matematica!
M-am dus acasa si i-am zis mamei.N-a vrut sa ma creada.I-am aratat carnetul.Atunci n-a zis decat atat:
-Ce chestie!
...are dreptate.Ce chestie...
Dupa cum vedeti,acum mi-e mai bine ,desi tot nu mi-a trecut spaima de ea.
Si va dau un sfat:orice ar fi,oricat de tare v-ar speria sau v-ar dezgusta matematica,sa nu ziceti niciodata ca e nefolositoare,cum faceam eu,inainte sa ascult melodia lui Daniel Fat,deoarece...de fapt, va dau aici explicatia:
Greometrie,de Daniel Fat

De prima oara cand eu te-am vazut
La inima secanta mi-ai cazut,
Privirile ni s-au intersectat
Si te-am atins tangent imediat.

Caci:(refren)
Dragostea e geometrie,
Sau chiar trigonometrie;
Dragostea in practica
E toata matematica.

Vroiam sa te cuprind intre catete,
Sa fim ca doua planuri concurente,
Dar in acel moment imediat
O perpendiculara pe obraz mi-ai expediat.

Caci:(refren)
Dragostea e geometrie,
Sau chiar trigonometrie;
Dragostea in practica
E toata matematica.

...si mai departe tot asa...

Am pomenit si despre carii dentare,daca va aduceti aminte...dar asta intr-un alt episod.