plouă luminos şi dulce
picăturile miros
a verde

timid şi cuminte
şoptesc
două băltoace de catifea

durerea mută verde fermecătoare a ierbii
e ingropată
sub cristale visătoare

noi suntem cuprinşi de un dor blând...

stai!
nu arunca vorbe urâte
vei murdări ploaia

mai bine
aruncă-ţi sufletul
în braţele ei
ploaia ţi-l va murmura înapoi
cu siguranţă
de două ori mai mare şi mai verde
pentru că în sufletul tău va fi fost cuprins
şi sufletul meu]