Către zeul transporturilor in comun,din oraşul de provenienţă al domnului Goe,urbea X.

Acest zeu necunoscut se pare că are o mare problemă,atât cu inspiraţia,cât şi cu(nuuuu,nu cu expiraţia,măi!)...cât şi cu sfecla sa atotputernică,în care îşi ţine(sau nu) creierul.
Astăzi i-a venit briliant de catastrofala idee de a băga pe traseul urbeaX-cucuiata din dealY(undeva la ţară),la ora 2.30(tocmai când mere acas' tot elevul român navetist),pe o caldura de 32 de grade celsius,un microbuz cu 15 locuri,în loc de autobuzul mare,care face de obicei turul oraşului şi se îndreaptă apoi spre capătul de linie "cucuiata din dealY".
Şi priviţi,oameni buni,la ora când autobuzul trebuia să sosească,vreo 10-15 domni Goe(printre care şi subsemnata),de toate vârstele şi mărimile,sufocaţi de caldură,bătând din picior spre o mam' mare imaginară:"De ce nu mai vine?Eu vreau să vie!" De venit, a venit,dar nu când vroiau domnii şi,nici cum vroiau dumnealor,în niciun caz!
Ne-am pomenit că trebuie să ne înghesuim vreo 20 de inşi peste alti 15,în microbuzul specificat mai sus,şoferul spunându-ne că alt 6 de două jumate nu mai e înafară de ăsta.Aveam de ales între a merge o oră pe jos,şi între a merge 25de minute cu microbuzul şi a ieşi de acolo linoleum,ca tom când aruncă jerry dulapul peste el,făcându-l bidimensional.Am ales-bineînţeles-buzul.
M-am inghesuit bine,să fiu sigură că nu rămân pe dinafară,împingând o babă cu ghiozdanul,a cărui greutate nu o mai suportam pe umăr şi pe care îl ţineam,acum,în mână.Baba avea o plasă şucară,din care ieşeau rebel capetele unor frunze de praz.Am surâs,gândindu-mă la nea Marin miliardar,numai că de data asta aveam de-a face cu un "nea Marin" mai puţin norocos.
În ideea de a le face loc şi celor de pe scară în buz,le-am sugerat celor din spate să se dea ,dacă ar putea,mai în spate,prin formula:"Avansaţi înapoi!",însă nu am reuşit decât să atrag priviri dezaprobatoare şi comentarii de genul:"Pe căldura asta îţi mai arde de miştouri!..."
De asemenea,au fost înţepaţi în cuvinte de către nişte babaci cu sinuzită şi câţiva copilaşi,care vroiau să deschidă geamurile,.
După vreo două staţii microbuzul s-a mai golit...am avut chiar uimitorul noroc de a prinde şi un scaun liber,datorită unui băiat foarte drăguţ,ce mi-a cedat locul.Uuai,minunea minunilor,iată că s-a concretizat un personaj de roman din secolul 18.,în şasele de 2.30,care să-şi folosească manierele,atât de neobişnuite în ziua de azi!Cum m-am aşezat,spre geamul din dreptul meu se întind vreo 3-4 mâini tinere şi-l deschid la repezeală,mâinile rămânând atârnate pe marginea lui o bună bucată de vreme.Am asociat imaginea cu cea a deţinuţilor de la Auschwitz,transportaţi cu trenurile de marfă.Numai că ei erau obligaţi;noi,din contră,urcaserăm de bunăvoie,ba mai plătisem şi bilet.Chit că am stat în curent de m-a găsit bucuria,nu le-am făcut nicio observaţie confraţilor de suferinţă,mai ales că eu,stând pe scaun,eram oarecum privilegiată.
Până la urmă,a dat Domnul de am ajuns teferi şi nevătămaţi la căşile noastre,poate doar un pic fleşcăiţi de caldură şi indispuşi.

De aceea,fac o rugăciune zeului transporturilor publice(că tot mi se spune că sunt păgână) rugându-l să nu-şi folosească mecanismul complicat numai cu rol decorativ,ci să se ajute de el în întocmirea programelor mijloacelor de comun în transport,astfel încât muritorii de rând să nu mai fie nemulţumiţi ca moluştele de plastilină atât de certăreţe!