Râgâiala zilei(de la fifi)

e trist să fii atât de trist încât să nu-ţi mai găseşti alinarea nici măcar în propria tristeţe.

Elodia.

Ne lovim de ea pe stradă,prin magazine,în şcoală,în parc,în autobobuz,în weceurile ecologice;acest trend naţional pare a fi omniprezent viaţa tuturor românilor.
Elodia...mit românesc al secolului 21.Prezenţă omniscientă invizibilă,care veghează permanent asupra capetelor seci.Elodia e raitingul OTvului,eroina principală a massurilor lirice,entitatea care stă pe mess numai pe invizibăl,persoana necunoscută care ciocăne la uşă în ora de franceză,naşa căţălei din faţa blocului ce îi poartă numele,noua marcă de periuţe de dinţi,porecla tuturor prietenilor care nu răspund la telefon,subiectul de conversaţie al locatarilor din blocurile 1,2,3,4...28,29...139...,prietena imaginară a copiilor;Elodia e tot,e tensiune ,e suspans,e aventură...tot ce vrei şi ce nu vrei într-o telenovelă nemaipomenită ,în exclusivitate şi în direct.
E uimitor cum reuşeşte o persoană,prin dispariţia ei,să dezvăluie prostia senzaţională unui întreg popor,prostie care până mai acum a fost "pitită" după ştirile felurite şi total neinteresante de la televizor.Elodia,abstractizată,a devenit o eroină naţională,fie şi prin simplul fapt că a mai reuşit să alunge din plictisul gloatei.
În concluzie,fie că ne amuză,ne enervează,sau ne stârneşte interesul,indiferent dacă o acceptăm sau nu,dacă o tolerăm sau o respingem cu înverşunare,cu toţii trebuie să recunoaştem,mai devreme sau mai târziu,că Elodia e...genială.

:))

să fugim,

să scriem poezii aiurea,
să mâncăm,
să dormim ,
să visăm marea(departe de ora de mate),
să vânăm numerele de la pantofii trecătorilor ,
să fim trendy (şi noi,ca oamenii) ,
să cumpărăm un plic ,
să aberăm despre domnitori ,
să “recităm” citate şi să le comentăm ,
să învăţăm să citim ,
să pozăm pitici de hârtie ,
să mângâiem un copac ,
să creştem un pisic ,
să iubim un om,

şi după ce am făcut toate astea

să ne scriem testamentul.

Sunt o plagiatoare!

...o plagiatoare inconştientă,ce-i drept.
am constatat lucrul ăsta azi,când m-am apucat să citesc ceva nuvele de-ale lui Cehov. sunt super,intr-adevăr,ceea ce m-a determinat să arunc o privire şi pe notele despre ele,de la sfârşitul cărţii.(cu toate că eu nu fac niciodată asta,dar "fericirea a făcut"...)aşa am descoperit eu că în Rusia,în a doua jumatate a secolului al nouăsprezecelea,exista o revistă numită "Cioburi"("Oskolki"),în care Cehov a publicat mai multe din scrierile sale.
Na,bre,că o făcui şi pe-asta.Nu mi-ar fi trecut niciodată prin cap că s-ar mai fi gândit cineva acum o sută de ani si ceva la ceea ce EU m-am gândit acum cinci luni,când am pus numele blogului(de care eram foarte mândră,apropo.)
Pentru cei care nu ştiu că e doar o simplă coincidenţă nefericită,aş apărea o plagiatoare.Deci trebuie să schimb numele blogului.
M-am gândit la ceva de genul ..."Dilemantica"...merge?:))

De fapt,am găsit deja ceva...sper ca acum nu mi s-a mai strecurat ideea nimănui în minte.

Despre Fifi.

fifi?
e foarte de gaşcă.e împotriva trendului,a societatii de consum,a brandurilor,a comercializarii sufletelor,a cocalarismului si prostului gust; contra tuturor oamenilor si a lumii,in general.simpatizeaza metalistii,poetii,artistii,nazistii,chitaristii,si alti- "stii".gandeste verde.are fobii de mate,de carii,dar mai ales de coafeze(?).
spune stupizenii multe si marunte;unele dintre ele sunt chiar dragute.
e emotiva,timida,scortoasa,tacuta,oarecum diplomata,simpatica,naiva,enervanta,sacaitoare,"too childish",vesela,retrasa,amuzanta(sau nu),avand marele talent de a o da in bara de fiecare data cand isi asuma o responsabilitate,sau cand are de facut un lucru important.
fifi e anti-droguri,tutun,alcool,coca cola,fast food,in general a mancarurilor si bauturilor daunatoare. nu asculta manele,rbd,th,pop,rap,disco,tehno,house,sau orice altceva se mai baga pe mtv.
poate ar fi ecologista,daca ar avea speranta ca lumea asta se mai poate schimba in bine.
scrie poezii ridicole si (bine ca...) le dedica(numai) sie insesi.
odd bore funky green.

fifi nu incepe niciodata propozitia cu litera mare.

Plouă verde-argument.

Melodia aparţine Mariei Magadalena Danaila si se numeşte "Descântec de ploaie".Clipul e făcut de mine in MovieMaker(primul meu clip,aşa că vă rog să fiţi îngăduitori).
În acest clip am încercat să transpun frumuseţea şi melancolia aduse de ploaie...bla bla
you know...

Suprarealism.

ne-am intalnit la capăptul punctului acolo unde totul e verde si unde emma e veselă unde un rocker citeşte un manunscris nescris ah rockerii ăştia tot timpul citesc lucruri ciudate niciodată n-am mâncat snickers cu cappuccino,dar intotdeauna manânc litere din cuvinte aiurea cum ar fi oximoron ce tâmpenie mai denumeşte şi cuvântul ăsta când mie mi-e dor de teo si de bicicleta mea verde ia stai eu n-am avut nicio bicicletă verde tot ce scriu aici e nonsens dar lui juli nu-i pasă pentru ca broastele oricum vor mânca clădirea de plastilină construită de Andrei si atunci stelele se vor lipi de hartă şi vor alcătui un detaliu dintr-un tablou suprarealist in manualul de arte ha ha dar noi de unde ştiu eu asta n-am mai trecut de mult pe la ora de arte pentru că profa dă buzzuri intr-una iar calimara m-a zăpăcit in audibles nu exista muzică veselă nu-mi cere să cânt facem forum bădisucks nimeni nu cântă in cimitir din respect pentru ceva ce nu e nu te-a durut niciodată pielea mie mi-au mâncat furnicile ideile m-am ascuns de proză in niste versuri vai ce romantic ce păcat ca ai hi5 altfel mergeam amândoi cu skateul prin pădure dar esti gay ai hi5 de ce se invârtesc pereţii nu inteleg că i-am dărâmat si in locul lor am pictat aerul cărămiziu volumul ăla nu mai există degeaba cauţi l-am aruncat in cana cu lapte a soră-tii videoclip mirobolant ha ha ce râde guma de şters că am scris si eu un text suprarealist să fiu trendy

plouă luminos şi dulce
picăturile miros
a verde

timid şi cuminte
şoptesc
două băltoace de catifea

durerea mută verde fermecătoare a ierbii
e ingropată
sub cristale visătoare

noi suntem cuprinşi de un dor blând...

stai!
nu arunca vorbe urâte
vei murdări ploaia

mai bine
aruncă-ţi sufletul
în braţele ei
ploaia ţi-l va murmura înapoi
cu siguranţă
de două ori mai mare şi mai verde
pentru că în sufletul tău va fi fost cuprins
şi sufletul meu]

imi plac verile ploioase:
veri dizolvate in singuratate,
biscuiti in mere lichefiate
luna fugarita pe camp,
niciodata prinsa de la spate...

veri pierdute aiurea,aruncate in fise de lectura,in citate,in sufletele oamenilor
cuvinte dizolvate in singuratate
pierdute sub rotile bicicletei ,
regasite pe jumatate
albastru in ferestrele de mess...

veri dizolvate in singuratate.

Usa din mijloc.

De fiecare data cand ma urc in autobuz ,sa merg acasa dupa ore, ma incearca un setiment ciudat de repulsie,amestecat cu o nuanta de plictiseala,datorita monotoniei impusa de rutina zilnica:plecat de la scoala,mers in statie,asteptat 'buz'*,urcat,mers,mers,coborat ...tocmai la capat de linie.
Buzul e mai tot timpul "full";aproape ca nu sunt locuri sa stai nici macar in picioare.De aceea ,eu urc prin spate si,dupa ce iau biletul incerc sa ma strecor pana la usa din mijloc a autobuzului.Stau acolo,pe treptele din fata usii,'proptindu-ma' bine de bara de sustinere,pentru ca usa aia nu se deschide niciodata...niciodata.Se deschide numai cea din fata si cea din spate.Fiind cu un nivel mai jos decat ceilalti,ma simt ferita de rasuflarea grea a oamenilor obositi dupa o zi de munca si de tot ceea ca inseamna lume exterioara.
Privesc mecanismele metalice,dure,unse cu ulei negru,manerele de fier cu vopseaua sarita,diferite furtune prafuite,trantite de-a valma pe ultima treapta,matura veche si tocita cu care e blocata usa...usa care nu se deschide niciodata,in fata careia stau si prin geamurile careia contemplu lumea-vitraliu in nuante de gri,fara pic de alb sau negru pur-izolata de mine prin zgomotul autobuzului,prin viteza cu care imaginile apar si dispar din aria vizuala,fara a permite creierului sa le asimileze,sa le simta,sa le gandeasca...
Totu-i mizerie,mizerie care ne patrunde adanc in ochi,in sange,in oase,pana in ultimul neuron al creierului,pana in noi. Pe ecranul murdar de praf si de stropi de noroi prin care privesc ruleaza un film prost,avand drept coloana sonora zgomotul asurzitor motorului mult prea vechi si prea uzat al autobuzului.Imaginile dezolante ale trotuarelor neasfaltate si grele,impovarate de greutatea oamenilor ursuzi si grabiti,ale caselor strident colorate de pe prepeleac sunt deodata violent insufletite de strigatul unui pasager.A fost un "Baa,da-te drecu' !" surd si scurt,prin care cineva parca a tinut neaparat sa opreasca o clipa filmul in loc.Privirea imi ramane pe o cladire dezafectata,care pare sa nu fi avut niciodata o alta menire sau alta insusire decat aceea de a fi "dezafectata".O constructie nefolosita niciodata.Gri,fara alb sau negru.Daramata intr-un colt,usa putrezita inchisa cu lacat,acoperis din tigla spart,umeda,molatica,nepasatoare,troneaza indiferenta peste pustiul sufletesc.(Cladirea asta,daca nu are suflet,cu siguranta ca imprumuta ceva din nimicnicia umana,pe care o pastreaza unii in sufletele lor.)Stiu,de cand mergeam acasa pe jos,ca dupa ea se ascunde o haita de caini,gata sa se lege oricand de un trecator pe care-l simt mai slab de inima.Daca ii gonesti insa,te lasa in pace.
In timp ce studiez cu atentie cladirea intiparita bine in minte, buzul isi continua drumul si la fiecare statie urca si coboara oameni,fie prin fata,fie prin spate,numai eu raman aici,in mijloc,in fata usii care nu se deschide niciodata...si nu voi cobori decat la capat de linie.

*prescurtare de la autobuz,inventata de mine

Pentru broscuta mea de zapada...

Iata ca si-a facut si Miruniciul nostru curaj sa "publice" o poezie pe blogul dumisale,deoarece ii e foarte teama de modul cum va fi privita o asemenea aberatie.
Sa citim deci capodopera:

Broscuta mea de zapada

Draga mea broscuta de zapada,

Oare la ce te gandesti tu,

Privind aceasta statuie impunatoare numita viata,

Cand timpul se prabuseste ca un meteorit asupra inimii omului

Si o sfarama?

...Cand orice emotie se topeste ca rujul strident la caldura

Curgand incet,uleios,peste gradina cu pansele,

Inrosindu-le plumburiu de melodios,

Pigmentandu-le emotivitatea in petale...

Dar tu nu poti vedea,biata mea broscuta de zapada,

Ce va ramane pe birou in lipsa mea;

Caci ma voi picura si eu de emotie;

Si cand Cronos isi va prabusi timpul peste mine

Cu siguranta,nu voi mai purta

Zambetul molatic ce oglindeste tot ce e in jurul meu.

Atunci

Nu voi mai ramane decat un vis zabrelit

De metempsihoza.

Dar ce poti stii tu?

In fond,esti doar o broscuta de zapada.

In caz ca va citi cineva aceasta...hm,hm..."poezie",Miruniciul ar fi foarte interesat sa-i afle parerea.;))

poveste scurta despre o ciocanitoare.

Ciocănitoarea noastră nu era orice ciocănitoare,ci era mai ciocănitoare decât toate ciocănitorile.
Intâmplarea ce vă povestesc e una de pe vremea când intâmplările intâmplate mie nu erau deloc intâmplătoare.

ziceam de-o ciocănitoare:
arţăgoasă si fitzoasă,
care n-are boii-acasă
de când soţul i-a plecat
la arat.
si ciocănitoarea noastră,
face mare gălăgie
că bărbatul nu-i mai vine,
că ii plâng copiii-n casă,
ce să pună-n farfurie,
ei,nanie!
tot aşa s-a văicarit
până când s-a pomenit
cu-n meneger asistant
impozant si prea pedant
ce indată i-a propus
să meargă la un concurs
("Miss Coicănitoarea serii")
să fie vedeta verii;
iară de va câştiga
s-ajungă celebritate,
să meargă-n străinatate,
s-aibă bani,s-aibă de toate,
bla bla bla.
şi ciocănitoarea noastră
ce credeti că a răspuns?
că ea merge,ar merge,da.
ei,şi uite-aşa s-a dus
draga noastră,la concurs,
locul unu-a câştigat,
îndată s-a măritat-cu assistantu'-;
şi degrabă a plecat
în d-alde străinătăţi
şi-a lăsat copiii toţi...
la arat.

mica mea ciocănitoare,
nu ţi-e milă ţie,oare,
că copiii ce-i văitai,
ajunseră ca bărba-tu?

Morala:fiţi mai atenţi la detalii;ciocănitorile nu ară şi nici nu merg la concursuri de miss.