luni, 28 iulie 2008

Cum a petrecut miru be la Costineşti.

Miru Be a fost în tabără la Costineşti.Cu Profu (de muzică.)

Luni,deşi am plecat la miezul nopţii şi am ajuns la stâlpul vilei la prânz,datorită "traffic gemului",cum spun americanii,am reuşit să facem o recunoaştere a staţiunii în cursul după-amiezii şi chiar să plăjuim niţeluş.
Neexprimata grijă pentru epidermele noastre ne-a îndemnat toată săptămâna la o exercitare a bolii porcului la orele de vârf ale zilei şi la plăjuire dimineaţa şi seara.Rezultatul este un bronz natural în "degradeu",cum spunea o colegă.
Seara,umblatul teleleu făcăleţ a fost o ocupaţie foarte trendy,cel puţin pentru Miru Be,care s-a ales în urma umblatului cu frumuseţe de bătătură la picior.Această povară dureroasă a împiedicat-o(la figurat vorbind) să poarte pantofi sport în zilele friguroase şi ploioase ce au urmat.Aşa că Miru Be a colindat în şlapi şi într-un hanorac "Snow Days" Costineştiul,în mijlocul lui iulie,lucru oarecum atrăgător de atenţie.Sau poate că ceea ce atrăgea atenţia era umbrela maro cu buline şi floricele grena a bunicii,pe care o deschidea de la primele fulguieli de ploaie şi cu care lovea pe toată lumea din jur...
...Dar,hei,am zis Miru Be,nu eu!

Dezordonând ideile,Costineştiul a fost rulat de concertele folk şi rock de la Obelisc.Am renunţat la "mers până în pubul White Horse-ascultat o melodie de la Britney Spears-venit înapoi moartă de creier" pentru a şedea şi asculta muzică adevărată pe plajă.Au fost numai oameni unul şi unul,de la Iulia Mitrea şi Iulia Guşatu până la Iris,de la Kumm până la Ţăndărică.Mi-am făcut niznazul de a-l auzi laif pe Walter Ghicolescu,un om dintr-o bucată,pe care îl admir foarte mult.Am cântat entuziasmată cântece maramureşene cu Ducu Bertzi şi m-am răcorit la creier de metăreala ce-mi împuia capul cu punkul celor de la 15grade,formaţie descoperită de curând.Au chitarist conştiincios,basist agramat şi solist care ne tot "tencuieşte" pe americăneşte,măcar că ar fi fost mai puţin amuzant să ne mulţumească frumos.

Dar am lăsat în urmă marea,plaja,concertele,obeliscul,agitaţia,forfota,făcătorii de porumb copt cu foehnul,cocalarii,rocării,hauserii,sau restul turiştilor fără niciun Dumnezeu într-ale trendului şi ne-am întors la căşile noastre,să dormim,să citim,să stăm pe blog şi pe youtube.Şi pe scaun,bineînţeles.

Niciun comentariu: