Casa Memorială a lui Bălcescu sau McDonald's?

Normal că McDonald's.Cel puţin,din punctul de vedere al dirigăi şi al colegilor mei.Într-adevăr,doamna dirigintă s-a deranjat a ne aduce şi pe noi aici,în satul Bălcescu,să vedem conacul cu acelaşi nume(că tot era în drumul de întoarcere de la Sibiu),însă nu s-a dat în lături de la comentarii când directorul muzeului,un om foarte inteligent,cu o minte luminată şi o mulţime de lucruri de împărtăşit,ne-a ţinut mai bine de o jumătate de oră să ne spună despre familia Bălcescu.
Mie,personal,mi s-a părut foarte interesant.Spre exemplu,câţi dintre dumneavoastră ştiaţi că "Bălcescu" vine de la cuvântul "bal",care în limba slavonă înseamnă "vale seacă"?Numele s-a atribuit familiei respective,fiindcă aveau conacul construit lângă o vale seacă.(Eu nu ştiam asta) .Si câte nu mi-au mai fost lămurite de acel muzeograf?(Recunosc că ştiu foarte puţine lucruri despre lume,în general,şi cu cât descopăr mai multe,cu atât conştientizez cât pot fi de proastă!)
Dar a trebuit să o ştergem repede,pentru a băga burţile-n draci la mec,că doar ăla era obiectivul excursiei,nu?!
În autocar toata lumea făcea comentarii aiurea,referitor la directorul casei memoriale,ceea ce m-a scos cu adevărat din pepeni,pentru că omul ăla e de-a dreptul EXTRAORDINAR!Doamne,eu nu o să pot întelege niciodată de ce oamenii care au cu adevărat ceva de spus,sunt luaţi drept nebuni sau beţivi,în timp ce toţi inculţii cu bani sunt aproape veneraţi de toată lumea.Serios,mi se pare imposibil să te plictiseşti ascultând un asemenea orator(pentru că muzeograful vorbea cu pasiune, povestea pe întelesul nostru,fără să se izmenească folosind tot felul de cuvinte anapoda,făcea remarci inteligente şi avea un umor fin de-a dreptul încântător),dar să stai cu gura căscată la televizor,când cacă Becali tot felul de tâmpenii(pardonibus de expresia "Becali",da' aşa e,omul ăla spune numai căcaturi).
Lumea e aiurea.

Sibiu.

It says home is where your heart is and my heart is in Sibiu.

Am vizitat weekendul ăsta Sibiul şi n-am cuvinte să descriu ce frumos e!Străzile medievale din oraşul vechi,,clădirile vechi de mai bine de 100 de ani,bisericile romano-catolice,piaţa mică,aerul,ploaia,pasajele,gangurile...totul e încântător!Până şi oamenii par a face parte dintr-un decor medieval;tipii pletoşi şi sibiencele "odd"(nu există un termen descriptiv mai nimerit) dând impresia că au "sărit" dintr-un cântec de la Haggard.(Scuzaţi comparaţia şi descrierea săracă a acestiu oraş minunat.)
Trăiesc cu speranţa că voi ajunge acolo cât mai curând,cât mai singură(să nu mă mai bâzâie nimeni la bibilică) şi că voi petrece cât mai mult timp în acel loc desprins din timp,paralel cu oamenii,cu viaţa şi cu tot ce e lumesc.



Cu Ioana:

Primăria din Sibiu:

Biserica greco-catolică:

Gang:








p.s.Sunt fotograf amator şi habar n-am de vreun truc fotografic.De-asta au iesit banal.

Ce face elevul român la şcoală,când se plictiseşte...

Ceee?Simplu: îşi exercită talentele pe diferite foi rupte din caiete.Ia priviţi,aşadar,ce a râgâit ieri subsemnata :
Aceasta este,după cum vedeţi scris deasupra,o cămilă bidromaderă.De ce BIdromaderă?Păi,din moment ce cămilele cu o cocoaşă se numesc dromaderi,nu văd de ce cămilele cu două cocoaşe nu s-ar numi bidromaderi.

Bineînţeles,că tot ne-am apucat de desenat,era păcat să nu-i facem un portret şi profului de mate:
He's kinda cute,don't you think so?Mă refeream la desen,nu la prof,logic.

Ei,bine,cu siguranţă vor mai urma ceva desene plicticoase,în zile plictisitoare,fiindcă elevul român-mai ales dacă e Văcărescian!-se va plictisi la şcoală până joia viitoare,la ora trei;de atunci încolo,pentru aproximativ trei luni de zile,se va descotorosi de pielea sa parşivă,profitoare şi leneşă-accesoriu fără de care nu te poţi numi elev român- şi va petrece o vară straşnică...lucrând la engleză,citind basme,spălând,gătind şi făcând,în fine,alte lucruri oribilant de interesante.

cugetare

când ai nevoie la toaletă nu găseşti niciuna.
când găseşti,nu e nimeni alături să-ţi ţină uşa.
iar când faci pe tine...nu îţi cedează nimeni locul din faţă.

Nicole.

Ador să-i fac poze spontane.Habar n-am de ce.

...se prostea plescăind o acadea,pentru a mă enerva pe mine.


...dansează pe stradă,habar n-are de nimic...



O poză din toamnă,pe vremea când avea breton.S-a schimbat oarecum,nu?





ca-n reclama de la uaşângou.

p.s.Nu că la Emma aş ţine mai puţin,din contră,numai că ea nu suportă sa-i fac poze.

1 IUNIE!!!

În cei cinşpe ani de copilărie ai mei,n-am avut parte de un 1 iunie mai frumos ca ăsta!Am primit cel mai rulător cadou:o zi în oraş cu prietenele mele cele mai bune,Emma şi Bianca(sau Nicole,cum vreţi).A fosr suuuper,ne-am distrat grozav,în ciuda faptului că timp de vreo juma de oră am "alergat" după toalete,prin parc,întrucât nevoile fiziologice nu-mi dădeau pace.
Am sporovăit vreo 5 ore,despre şcoală,despre note,despre profi,despre colegi,despre cărţi,despre autori,despre noi,despre vedete şi alte nimicuri.Am bătut tot oraşul de la un cap la altul;la un moment dat ne înghesuisem la rând,pentru a intra la zoo,dar am renunţat la idee;am mâncat floricele şi am băut apă plată(nu le dau voie să bea acidulat =)) ),am râs ,ne-am prostit and other third grade stuff.Ca orice copii.
Pun şi o poză cu noi-în lipsa inspiraţiei,nu pot realiza o descriere amănunţită a zilei de azi...:

Celebra poză de grup,în care cel din mijloc ţine camera.De la stânga la dreapta,ne prezentăm:
bia ve,miru be,muski.
Trei figuri diferite,trei stări diferite,acelaşi suflet.

Sper că şi voi aţi petrecut frumos de Ziua Copilului.
Şi cu această ocazie,eu urez tuturor copiilor,fie ei punkeri,rockeri,emo, sau fără niciun Dumnezeu într-ale trendului, note mari,bursă dacă se poate,haine funcky,telefoane bengoase,chitări şucare şi ce îşi mai doresc ei!

Istoria umanităţii,pe scurt.

• Femeia nu mai acceptă să locuiască în copac.Şi plânge.Bărbatul descoperă peştera.
• În peşteră e frig.Femeia plânge.Bărbatul descoperă focul.
• Copiii ţipă de foame.Femeia plânge.Bărbatul descoperă toporul,arcul şu bâta şi pleacă la vânătoare.
• De la atâta carne,Copilul de îmbolnăveşte de scorbut.Femeia plânge.Bărbatul descoperă agricultura.
• Deoarece mamutul de lasă greu de ucis,Bărbatul lipseşte prea mult de acasă.Femeia plânge.Bărbatul începe să crească animale domestice:vacă,oaie,porc,găină,etc.
• Femeia s-a săturat de friptură făcută la ţepuşă cu garnitură de boabe verzi fierte mâncate pe o frunză.Şi plânge.Bărbatul descoperă olăritul.
• În peşteră e curent şi umezeală şi din cauza asta copiii se îmbolnăvesc şi mor.Femeia plânge.Bărbatul construieşte mai întâi un bordei,apoi o casa din lemn şi piatră.
• A venit iarna şi e frig.Femeia plânge.Bărbatul descoperâ că din pielea şi blana animalelor se poate prelucra şi confectiona haine.
• Hainele din piele,precum şi alea din blană put.Femeia plânge.Bărbatul descoperă pe rând hainele din lână(care sunt aspre şi zgârie-Femeia plânge),hainele din in(care tot aspre sunt-Femeia suspină) şi într-un final hainele de mătase(Femeia zâmbeşte.)Mai târziu,Bărbatul rezolvă şi problema mirosurilor emanate de pieile şi blănurile menţionate mai sus.
• Diverse treburi lipsite de importanţă,cum ar fi protecţia turmelor de animale şi stârpirea potenţialilor prădători ţin Bărbatul departe de casă.Femeia plânge.Bărbatul domesticeşte câinele şi pisica.
• Femeia observă că seamănă prea mult cu semenele ei.Şi începe să plângă.Bărbatul inventează fardurile şi bijuteriile.
• Femeia se plictiseşte de atâta stat in casă şi vrea să-şi lărgească orizonturile.Normal,începe să plângă.Bărbatul inventează roata,domesticeşte calul şi descoperă barca,pentru că femeia e fragilă şi n-ar vrea să o audă iar plângând.

...peste ani...

• Femeia simte nevoia de a evada din cotidian.Nu are timp,bani sau dispozişia necesară pentru excursii în străinătate,cu prietenele s-ar plictisi,la Tv nu e nimic de văzut,afară e vreme urâtă.Capac peste toate,ca de obicei,Bărbatul nu e acasă şi oricum nici el n-ar înţelege mare lucru.Femeia ar avea aşaaa...un chef de a scrie ceva care să-i aducă complimentele unor necunoscuţi şi să fie o chestie care să păstreze anonimatul şi absolut totul trebuie să fie sub control şi...pentru a nu ştiu câta oară în istorie,Femeia începe să plângă.Bărbatul inventează blogul.

Morala:Când femeile plâng,umanitatea evoluează.
Altă morală:Fără femei,am fi trăit şi acum în copac.

Am găsit chestia asta într-o revistă locală(distribuită gratuit,în treacăt fie zis) şi m-am gândit să o pun pe blog;sper să nu se considere că am plagiat pe cineva,mai ales că în respectiva revistă nu era menţionat niciun autor.

Către zeul transporturilor in comun,din oraşul de provenienţă al domnului Goe,urbea X.

Acest zeu necunoscut se pare că are o mare problemă,atât cu inspiraţia,cât şi cu(nuuuu,nu cu expiraţia,măi!)...cât şi cu sfecla sa atotputernică,în care îşi ţine(sau nu) creierul.
Astăzi i-a venit briliant de catastrofala idee de a băga pe traseul urbeaX-cucuiata din dealY(undeva la ţară),la ora 2.30(tocmai când mere acas' tot elevul român navetist),pe o caldura de 32 de grade celsius,un microbuz cu 15 locuri,în loc de autobuzul mare,care face de obicei turul oraşului şi se îndreaptă apoi spre capătul de linie "cucuiata din dealY".
Şi priviţi,oameni buni,la ora când autobuzul trebuia să sosească,vreo 10-15 domni Goe(printre care şi subsemnata),de toate vârstele şi mărimile,sufocaţi de caldură,bătând din picior spre o mam' mare imaginară:"De ce nu mai vine?Eu vreau să vie!" De venit, a venit,dar nu când vroiau domnii şi,nici cum vroiau dumnealor,în niciun caz!
Ne-am pomenit că trebuie să ne înghesuim vreo 20 de inşi peste alti 15,în microbuzul specificat mai sus,şoferul spunându-ne că alt 6 de două jumate nu mai e înafară de ăsta.Aveam de ales între a merge o oră pe jos,şi între a merge 25de minute cu microbuzul şi a ieşi de acolo linoleum,ca tom când aruncă jerry dulapul peste el,făcându-l bidimensional.Am ales-bineînţeles-buzul.
M-am inghesuit bine,să fiu sigură că nu rămân pe dinafară,împingând o babă cu ghiozdanul,a cărui greutate nu o mai suportam pe umăr şi pe care îl ţineam,acum,în mână.Baba avea o plasă şucară,din care ieşeau rebel capetele unor frunze de praz.Am surâs,gândindu-mă la nea Marin miliardar,numai că de data asta aveam de-a face cu un "nea Marin" mai puţin norocos.
În ideea de a le face loc şi celor de pe scară în buz,le-am sugerat celor din spate să se dea ,dacă ar putea,mai în spate,prin formula:"Avansaţi înapoi!",însă nu am reuşit decât să atrag priviri dezaprobatoare şi comentarii de genul:"Pe căldura asta îţi mai arde de miştouri!..."
De asemenea,au fost înţepaţi în cuvinte de către nişte babaci cu sinuzită şi câţiva copilaşi,care vroiau să deschidă geamurile,.
După vreo două staţii microbuzul s-a mai golit...am avut chiar uimitorul noroc de a prinde şi un scaun liber,datorită unui băiat foarte drăguţ,ce mi-a cedat locul.Uuai,minunea minunilor,iată că s-a concretizat un personaj de roman din secolul 18.,în şasele de 2.30,care să-şi folosească manierele,atât de neobişnuite în ziua de azi!Cum m-am aşezat,spre geamul din dreptul meu se întind vreo 3-4 mâini tinere şi-l deschid la repezeală,mâinile rămânând atârnate pe marginea lui o bună bucată de vreme.Am asociat imaginea cu cea a deţinuţilor de la Auschwitz,transportaţi cu trenurile de marfă.Numai că ei erau obligaţi;noi,din contră,urcaserăm de bunăvoie,ba mai plătisem şi bilet.Chit că am stat în curent de m-a găsit bucuria,nu le-am făcut nicio observaţie confraţilor de suferinţă,mai ales că eu,stând pe scaun,eram oarecum privilegiată.
Până la urmă,a dat Domnul de am ajuns teferi şi nevătămaţi la căşile noastre,poate doar un pic fleşcăiţi de caldură şi indispuşi.

De aceea,fac o rugăciune zeului transporturilor publice(că tot mi se spune că sunt păgână) rugându-l să nu-şi folosească mecanismul complicat numai cu rol decorativ,ci să se ajute de el în întocmirea programelor mijloacelor de comun în transport,astfel încât muritorii de rând să nu mai fie nemulţumiţi ca moluştele de plastilină atât de certăreţe!

Alergăm.De nebuni,prin ploaie,după autobuz,după băieţi,după note,alergăm...de ce alergăm?Că doar nu ne aleagră nimeni...fugim printre cuvinte,ţâşnim dintre rânduri, precum o silabă rebelă din versul unui poet,şi,exilaţi în viaţă,alergăm.
Alergăm după o slujbă,după cai verzi pe pereţi,după un pisoi gata să se arunce în faţa maşinii ,alergăm de colo până colo,fără a ne da seama ce căutăm,de fapt.
De ce alergăm?După noi înşine?În niciun caz;noi doar...facem jogging.


p.s.Astăzi am mintea degresată.Nu-mi dau seama dacă acum scriu stupizenii,tocmai pentru că am mintea degresată.Nici măcar nu ştiu dacă şi celelalte posturi sunt stupizenii,sau numai astea.Am nevoie de ajutor în elucidarea cazului.Am nevoie de opinia publică.

Eu şi cel mai mare duşman al meu construim împreună o scară de milioane de kilometri,din aţă dentară şi pixuri legate cu plastilină colorată,din mucuri de ţigară,din idei,din principii,din ceşcuţe de cafea şi din chipul unei tanti garse de pe calendarul psd,din oameni şi din draci,din computere,din măşti,din sloganuri,din războaie şi din radiere vesele,din snickers,din poezii, din mine şi din duşmanul meu,din ciment,din cremă de vanilie,din tablouri,din geniu,din zâmbete,din aparate fotografice,din fantasmagorii,din ciumă,din mori de vânt,din sinucigaşi,din vieţi,din detergent manual,din foarfece,din oglinzi,din becuri,din hărţi ale peşterilor,din mochetă,din animeuri,din stele,din praf,din praf de stele, şi din câte şi mai câte trăznăi,pe care bunecuvântează-le,Doamne,că toate aceste vor alcătui o scară ce duce spre mijlocul pământului!

În mijlocul pământului vom pune o bombă atomică,făcută din perdele,din suc de lămâie,din fire,din explozibil,din Holocaust,din poze,din cerneală,din căluţi de mare,din mine şi din duşmanul meu,din ochelari de soare şi din boxe stereo,din Câmpia Aradului,din unghiile de la picioare,din împletiturile ţiganilor,din zei,din vechituri,din case,din Moş Teacă şi din câte alte trăznăi; bunecuvântează-le,Doamne,că toate aceste vor alcătui o bombă atomică, care,odată coborâtă pe scară şi detonată în centrul Pământului,va crăpa globul în două părţi egale.

eu şi duşmanul meu am ajuns la concluzia că
într-o lume nu e loc pentru doi duşmani,dar într-o jumătate de lume e destul spaţiu pentru un prieten.

Nedumireală(fifi,nu eu)

de ce pe unele cutii de lapte(care,în treacăt fie zis,chiar au faţă de cutii de lapte),trebuie să scrie în trei limbi că acea cutie conţine lapte,din moment ce pe ambalajul cutiei de lapte este desenat un pahar cu lapte şi,eventual, o vacă cu floare în gură?(sau o floare cu vacă în gură,depinde de cantitatea de lapte consumată)
e cumva lapte pentru oameni cu nevoi speciale?

Suntem cu toţii la fel.

Şi eu,ca orice blogger care se respectă,răsfoiesc adesea prin profilele celor de vârsta mea,fie din curiozitate,fie din lipsă de ocupaţie,nu va pot spune cu certitudine.Însă de fiecare dată când fac asta,rămân dezamăgită de faptul că toate blogurile seamănă între ele atât de tare,de parcă cineva ar fi impus un anumit stil,pe care toata lumea îl ia ca atare.Nu ştiu cine o fi acel cineva,dar oricine ar fi,prea multă imaginaţie nu are.Şi nu ma refer la şablon,sau la aspectul paginii,ci la postările banale,la poeziile fără mesaj,la micile eseuri ridicole despre depresii,la metaforele trase de păr şi la clişeele de-a dreptul scoţătoare din pepeni(sau din starea de calm).
Ceea ce mă bosumflă mai tare e faptul că unul dintre aceste sute de mii de bloguri...e al meu.Acum n-am nevoie de commenturi în care să mi se spună că nu e aşa,fiindcă ştiu eu ce vorbesc.(şi,liniştiţi-vă,nu o să fac o depresie pentru că sunt banală.)
Prin acest post nu am vrut a critica pe nimeni,nu am nimic cu blogul nimănui,ci vreau doar să arăt cât semănăm,noi,puştii cu vise dizolvate în singurătate,în nori,în speranţe deşarte,într-un pahar cu apă sau ,cel mai mişto,în noul kinley cu piersici,cum putem să iubim în acelaşi fel,când nimeni nu iubeşte mai profund ca noi,cât de tare ne place soarele "ca o minge de foc",sau ploaia plângătoare,sau marea vorbăreaţă...da,chiar aşa,marea pare a fi o prietenă foarte guralivă de-a noastră,având în vedere şi luând în considerare că vreo două sute de poezii,scrise de vreo două sute de kizi,încep cam aşa:"Stăteam de vorbă cu marea...".Şi ,de ce să nu recunosc,am şi eu o poezie tot în gen,cu chitara care se transformă în mare şi începe să vorbească prin muzică.

Prin urmare,cu toţii suntem doar nişte puşti ,
care se consideră geniali,
dar care nu reuşesc să fie decât banali.Nu suntem speciali deloc,
toate blogurile noaste sunt comune precum groapa de gunoi...
numai că asta e o groapă de gunoi a sufletului,
unde ne înmormântăm gândurile...
vedeţi:şi eu sunt la fel ca voi.

M-au dezamăgit propriile mele vise.