Ceva despre ţara asta,în esenţa ei.

Domnul Dumitru a propus ca subiect de discuţie ,în prima fază,pământul patriei ,ca mai apoi să-şi concretizeze ideea în "ceva despre ţara asta,în esenţa ei." Aşadar,să dezbatem ceva despre esenţa acestei ţări în care trăim şi al cărei pământ îl bătătorim inconştient,în permamenţă.
Acum,problema se pune în felul următor:are ţara noastră o esenţă sau nu?Iar dacă are,e pozitivă sau negativă?Căci dacă e negativă,nu vreau să scriu pe blog chestii negative,să nu influenţez copiii care ar da din greşeală de el.Iar dacă nu e negativă şi e pozitivă,atunci e pozitivă pară sau impară? Dar să nu ne încurcăm în chestii matematice,urmăritorii blogului ştiu că eu şi matematica nu suntem în acelaşi trend.
În fine,esenţa,aşa cum o fi fiind ea,trebuie să cuprindă un ceva,după cum spune şi titlul.Cevaul ăsta e cam greu de găsit printre toate gunoaiele de pe străzile patriei sau de pe ogoarele patriei,sau din atmosfera patriei,sau de oriunde din patrie.Sau poate că esenţa este însăşi un gunoi-naiba mai ştie! Trecând şi peste asta,vă daţi seama că esenţa patriei este ceva concret,care o să se re-concretizeze,desigur,într-un ideal.
Hei!Făcând toate aceste reflectări şi reflexiuni cu privire la ceva din esenţa patriei,am ajuns la concluzia că esenţa e un ideal.Dar bineînţeles!(Cine a zis că nu sunt deşteaptă a jignit karma ilogică din mine!)Şi idealul esenţial prin care ţara,pământul şi oamenii de pe el răsuflă viaţă care ar fi?
Nu ştiţi?Ilogic că nu,întotdeauna aţi fost îngustaţi,cizelaţi,sufocaţi de gândirea aia logică înnăscută!Hai să vă luminez eu,cu gândirea mea de bec de 40 de vaţi.Idealul esenţial e patrotismul!Da,da,aşa cum aţi auzit!Pa-tri-o-tis-mul.De ce?N-am idee.
Sau am(dar nu vreau să o dau în vileag).
Ceva despre ţara asta,în esenţa ei,e iubirea de patrie, fără de care ne-ar fi lehamite şi să mai trăim pe maldărul de gunoi peste care zacem inconştienţi de-o viaţă.(Bine,voi de-o viaţă,eu numai de juma' de viaţa,că- de!-n-am ajuns încă la majorat!).După opinionul meu,iubirea de pământ,de locurile strămoşeşti, e unul dintre cele mai deosebite simţăminte:naturală,dar nu instinctuală(că primitivii ăia nomazi d-aia nu mai puteau ei că dorm la sud sau la nord),conştientă , dar nu interesată(căci nu toţi oamenii emigrează să spele veceuri,chiar dacă nu câştigă din ceea ce cultivă mai mult decât prin d-alde Spania şi Italia),intensă,dar nu pătimaşă (să sperăm că în ziua de azi nu mai există niciun Ion care să se însoare pentru pământ cu o tipă slută şi urâtă) şi nu în ultimul rând-împlinită.
Pământul ne iubeşte.Ca drept dovadă,el ne cheamă pe absolut toţi la el,fără să facă vreo diferenţă.Ceva,în esenţa ei,adică sub maldărele ei de gunoaie,ţara în care trăim ascunde o iubire veşnică şi reciprocă între om şi substanţa sa.Să spunem ceva despre pământ şi despre ţară?Nu ştiu dacă am spus de ajuns.Nu ştiu dacă la asta vă aşteptaţi şi nici dacă vă mulţumeşte.Dar eu asta găsesc esenţial în ceea ce priveşte pământul şi ţara.
Acum trebuie să tac.Becul de 40 de vaţi nu poate sta aprins în permanenţă,vă daţi seama.

La cererea cetitorilor...

Opa!Se petrece lucruri ciudate...lumea mă vrea !Văzând din postul precedent că numărul celor care mă somează să scriu a ajuns la 3-adecă e vorba de celebrul domn dumitru,o tipă care mă pupă în faţă şi mă bălăcăreşte în spate şi un artist plastic a cărui cerere apare ciudat de bizară şi oleacă suspectă- bineînţeles că degetele mele nu au putut să 'tacă' şi s-au apucat să tasteze degrabă postul ăsta.
Acum,terminând cu responsabilităţile şi cauzele începerii conflictului dintre degetele mele şi tastatură,ca orice blogăr respectabil,va trebui să găsesc un subiect de discuţie-desfăşurarea bătăliei.Dacă ar fi să vorbesc despre lucrurile pe care le-am făcut în ultimul timp,aş turui zile întregi despre conjugări,declinări,diateze,completive de toate felurile şi mărimile,der Artikel şi tot felu' de chestii de genu' care nu importă pe nimeni şi prin care risc să-mi pierd şi ăştia trei cetitori ce mi-au mai rămas.(Deşi niciodată nu cred că am avut mai mulţi,poate doar ăia pe care îi obligam eu să mă citească.) Aşa că o să pove pove despre cum fu miercuri la hoperă,unde am fo în grup organizat,noi,eleevii români văcărescieni.
Plecăm noi la hoperă în Bucureşti,60 de inşi într-un autocar,să vedem şi să auzim "Nabucco" , hit de-al lui Verdi,cu care profu' de muzică(Sărumâna şi respecte!) ne-a făcut capu' mare juma de semestru.Atâţaţi de uvertură şi de poveştile originii lucrării,ne proţăpim nerăbdători în faţa operei,la ora 6 seara,aşteptând să fim lăsaţi să intrăm până la ora 6.30,când începea hopera în cauză.Deci aşteptăm.Vorbim,râdem,eu în grup cu fetele de la japoneză,dar mai ales cu savuroasa Păpădie Constipată.Mai aşteptăm.Pe mine mă apucă ceva probleme de ordin fiziologic şi nu ezit să le fac bostanu' varză fetelor cu ele.Dar cum îs cu bun simţ,n-au îndrăznit să zică "Taci şi lasă-ne,sau du-te la o toaletă!".Până la urmă se milostiveşte Konee de mine,mă ia de mânuţă şi mă transportă la primul magazin în care se găsea o veritabilă toaletă românească.Nu intrăm în detalii.
Mai aşteptăm ceva vreme,tot în faţa operei,pe o ploaie mocănească,alături de o mulţime de oameni nerăbdători şi agitaţi.Mai facem haz de necaz,mai râdem a nesimţire,mai băgăm pe sub mustăţi din tolba mea cu bunătăţi(la început făceau gură că mai aveam un pic şi remorcam XXL-u' de autocar,dar când li s-a făcut foame,Trăiască Miru Be!) şi până se face vreo 7 şi cineva ne anunţă că e pană de curent şi că treaba va începe la 7 jumate.Booon,stăm atunci până la şi jumate,când ni se spune că treaba se amână,conform regulamentului,că pana de curent are legătură cu o maşină din altă parte a oraşului,care nu poate fi mutată,deşi electricienii dau pe brânci,care cum să se curenteze mai repede sau cam aşa ceva.În fine,lumea pleacă,doar noi rămânem să ne sfătuim ce să facem.În timp ce discutam cu profu',adecă pe la vreo 8 fără 25-hopa!-apare lumină la operă.Mdeah,a venit lumină pe neaşteptate,dar hopera tot nu se ţine,că a plecat orchestra acasă.
Deci dacă nu e hoperă...e mall.Şi merem noi la un mall în Bucureşti,ne îndopăm-gaşca de la mecdonalds,io din traista cu brânză şi praz,că io nu mânc decât mâncare ecolojică- ,ne preumblăm pe la diverta oleacă,mai fac eu gură pe acolo anti-junkfu(n)d şi hai acasă.
Cam asta fu excursia.Să citez un person din gaşcă:un adevărat orgasm cultural.

P.S.Serios vorbind acum,doar pentru că nu mai postez pe blog nu înseamnă că m-am lăsat de scris.M-am apucat de eseuri,povestiri,basme,etichete pentru ciorapi de damă,etc.Am fost trecută în pomelnicul a mai multe concursuri şi simpozioane naţionale,la unele am luat şi oarecare veşnici pomeniri.Mai nou aberez filosofeli, dar le consider nedemne de a fi postate pe un blog intitulat Teoria Filologică a Matematicii.Poate când o să abordez lumea dintr-o perspectivă mai serioasă(pentru că am de gând să fac şi asta,cu riscul de a părea snoabă),o să schimb şi caracterul blogului şi atunci cu siguranţă o să am mai multe chestii de pus pe net.

Cu Steaua.

În prima zi după Crăciun,în scara unui oarecare bloc,intră neşte copchii mai ciocolatii,cu steaua.Bat la uşa primului apartament de la parter şi strigă:
-Primiţi cu steaua?
În apartament,vânzoleală.
-Dă-i încolo de cerşetori,nu-i primim.
-Lasă,dragă,e Crăciunul,să ne cânte şi nouă steaua.
-Bine,fie.
Deci au primit cu steaua.
De cum deschis,o fetiţă(o fetiţă!) începe să cânte:
-Steaua sus răsare,ca o taină mare,steaua străluceşte şi nu veştejeşte...
-Ce face,măi?se întreabă din casă.
-Nu veştejeşte...răspunde nesigur fetiţa.
I se dau banii cu scârbă şi i se trânteşte uşa în nas.
-Vezi,măi dragă,e Crăciunul şi doar trebuia să-şi bată cineva joc de el!

Morala:Să nu primiţi cu Steaua.

La Domo

Un domn la vreo 50/60 de ani se apleacă îngrijorător de mult pe vitrina cu mp3-uri şi telefoane la reducere,întrebând-o impacient pe vânzătoare:
-Doamnă,tablouri d-alea cu apă curgătoare care picură n-aveţi?
-Nu,domnule,răspunde plictisită vânzătoarea,aici e magazin de electrocasnice.
Un coleg de-al ei,cocoţat pe o scară lângă raionul cu plite din apropiere,o completează:
-S-au terminat alea,acum nu mai avem pe stoc decât dintr-alelate,cu avalanşă.

23 decembrie.

Am avut o surpriză plăcută.Se pare că ori ipocrizia şi pseudo-amabilitatea nu mai sunt în trend,ori mi s-a citit blogul,ori oamenii au uitat pur şi simplu de ziua mea(toate trei variantele îmi conving de minune, oricum),căci azi nu mi-a fost urat "LA MULŢI ANI!" decât de ai mei şi de cele mai bune prietene.Adică de singurii oameni de pe pământ cărora chiar le pasă dacă eu voi trăi mulţi ani.Ah,mai e şi domnul dumitru,pe care nu îl cunosc,dar care mi-a urat şi dumnealui ceea ce urez eu tuturor obligaţiilor când trimit mesaje de Crăciun şi de Revelion.:-" (Oare am spus destul de tare ?)

Trecând peste, de ziua mea am petrecut frumos,am împodobit bradul,am stat cu familia mea cea faimoasă.După-amiază,s-au strâns toţi în jurul mesei (pe care era un tort cu lumânări aprinse în el)* ,în următoarea formulă:mama cu aparatul foto în mână,mamaia cu basmaua în mână(că nu şi-o ţine în cap să iasă în poză ca toate babilii) şi tata cu şampania(o şampanie Athenee nush2 mai cum).Să nu uităm de pisici,bineînţeles,prezente şi ele la festin.Cântă toţi ca coru' madrigal de se aude până-n capu' satului bla bla la mulţi ani miruna şi la sfârşit dau să suflu în lumânări,împreună cu ultimul vers cântat(LAAAA MUUUUUUUUUULŢI AAhahaAAANI!), când... pac! desface tata şampania, care stinge lumânările şi ne face şi pe noi leoarcă.Ultimul vers se transformă într-un strigăt al tatei:MĂĂĂI,care aţi ajitat şampania?Aoleu,dădui cu Ateneu' pă pereţii care i-am văruit ieri!(bine,nu vorbeşte tata chiar aşa,da' cam asta erea ideea)*

După eveniment au venit copiii cu colindul.Copii care nu ştiu şi ei să cânte când trec pe la poartă.Dacă nu-i vedeam pe geam că trec,pa şi pusi!Sinceră să fiu,m-a cam întristat degradarea sărbătorii.Când eram mică şi mergeam şi eu şi cântam- ăsta era farmecul.Te duci la oameni şi le cânţi,nu te duci numai să primeşti.Luam şi chitara după mine şi cântam câte trei cântece la fiecare casă.Acum vin,iau şi se duc.Mdeah,aşa e,măcar şi-au îndeplinit obligaţia faţă de comunitate,nu?

De 23 decembrie,zi sfântă(nu pentru că m-am născut eu,ci pentru că a fost anunţată naşterea Filui Domnului),recomand(nu dedic,că nu suntem la favoritTV şi nu ştiu dacă ascultă toată lumea care vizitează blogul aşa ceva)* Ave Maria(de Franz Schubert)*,în interpretarea lui Placido Domingo.Apoi,dacă nu v-am plictisit în ultimul hal,aşa cum bineînţeles mi-am propus,mai recomand o melodie care nu are nicio legătură cu perioada Crăciunului,dar care transpune starea mea de spirit de azi.Audiţie plăcută!Să fiţi iubiţi de Crăciun!



AVE MARIA (SCHUBERT) - Placido Domingo
Vezi mai multe video din Evenimente »



*explicaţii suplimentare pentru persoane unineuronale.

LATER EDIT:Să ştiţi că nu am aprobat comentariile pentru a fi LA MUŢI ANI-ită,ci doar ca domnul dumitru să se prezinte.

de ce se spune "tai frunza la caini?"
nu e corect sa zici:"tai frunza cainilor"?

doi lei

găsesc la pandora,în raftul cu cărţi la doi lei 'suferinţele tânărului werther'.oameni o iau,se uită la ea,o întorc pe toate părţile şi o pun la loc în raft.nu dau doi lei...
goethe într-un oraş românesc din secolul 21,la doi lei.şi eu l-am cumpărat...

de ziua lu' miru be...d

mdeah,după cum nu se ştie,mâine e ziua lu' miru be.
de ziua ei,miru be nu vrea nici casă,nici haine,nici un Ak-47,nici măcar "dragoste,împlinire şi tot ce îţi doreşti"-ul urat de feluriţi oameni. ea nu tinde a cere pace în lume sau alte chestii utopice.nici prietenie,iubire şi alte ipocrizii.nu vrea să-i fie dezvăluit absolutul,pentru că altfel lumea ar deveni un mare plictis.sau o tragedie,depinde de unghiul din care miru be ar putea privi atunci situaţia.nu vrea nici ochi mai mari,pentru că i s-ar bulbuca apoi la ca broască,nici nas mai mic,pentru că atunci nu ar mai putea respira.nu simte nevoia de a i se dedica melodii sau poezii,de a primi bani sau de a fi stresată în telefoane de voci false,urând "un călduros LA MULŢI ANI!".deoarece vocile ar mai adăuga diverse chestii după închiderea receptorului,cum ar fi:"...şi mai du-te dracului!",sau "hai că am scăpat şi de obligaţia asta!" miru be nu vrea inel de aur,gânduri bune sau şosete dungate.pentru că nu poartă nimic din cele trei.

de ziua ei,miru be vrea să se poată manifesta în voie,fără să i se interzică nimic de nimeni.cu alte cuvinte,nu vrea să fie frecată la ridiche de niciun pseudo-prieten care n-are ce face pe acasă şi are chef să facă vizite neanunţate,să dea telefoane şi să bombardeze cu emaile.
de ziua ei,miru be vrea să fie lăsată să zacă într-o carte,într-un film,în nieşte melodii fără rost,cum ar fi:

V-am spus...?Cum nu v-am spus?!NU V-Am SPUS?

Săptămâna trecută m-a muşcat un câine.Uite-aşa,mergeam pe stradă şi m-a muşcat.
Acum fac anti-rabic.Deşi sunt de părere că câinele ar trebui să se vaccineze,nu eu.Voi nu credeţi la fel?

Teoria matematică a filologiei...by filologus.

Deci io zâc ashea:
Mosiu Vanghelie,punând în discuţie problema pluralului cuvântului almanah a adus sub urechile noastre un lucru deosebit de important:ta ra ra ram...nu,nu e vorba de "mersul crăcănat la raţe" şi nici de clătitele cu lichior,ci de...pluralul cuvântului almanah.
Deci:
-după regulele limbii româneşti,pluralul e "almanahuri"
-după regulele limbii ţigăneşti,pluralul e "almanahe"
-după Teoria matematică a filologiei,pluralul e "almanahi"
De ce?Pentru că e "un almanah","doi almanahi".Pentru că după unu vine doi,nu două.Pentru că aşa gândeşte filologus.

Cum să nu înveţi germana cu succes .

Mirunologii ştiu despre chinuielile lui miru be de a învăţa această minunată limbă.Pasiuna pentru germană dataează de câţiva ani buni, în care,prin tot felul de metode,miru be şi-a propus,singură,sau alături de ceva prieteni,să priceapă ceva din cuvintele alea încâlcite.După toate strădaniile,în al nu-ştiu-câtelea an de germană,miru be s-a gândit a vă oferi reţeta perfectă pentru învăţaul limbii germane.

Ingrediente:
-Se iau:-doi prieteni buni,dar nu într-atât de buni încât să poţi renunţa la ei din cauza unui substantiv neregulat.Prietenii trebuie să fie şi ei pasionaţi de limbă şi nuli în materie.
-o carte de germană(sau mai multe) de pe vremea bunicii,în care se se ofere neapărat detalii abundente şi inutile despre ""Kommunistischen Partei" şi compania.
-melodii în germană.Simple.Monosilabice,însă a nu se exagera.Când singurul vers al melodiei este "UH!",cu siguranţă că nu va ajuta la închegarea aluatului.
-una bucată messenger.Deosebit de important în transmiterea şi primirea lecţiilor de germană.Întâlnirile ad-hoc de aici sunt totodată cele mai savuroase.

Mod de preparare:
-de la şase la opt seara,bâzâie prietenii în lista de messenger,adăugând informaţiile din cartea de germană.Se presară cu răbdare,uşor imnurile comuniste traduse în germană.Atenţie!Excesul de astfel de ingredient te poate transforma într-un comunist,şi nu într-un vorbitor jalnic de limbă germană,aşa cum îţi doreşti.
-datorită legii compensaţie,trebuie neapărat să aştepţi ca prietenii tăi să dospească informaţiile culese de ei şi apoi să le adauge la fel cum ai făcut şi tu.
--la final,varza ieşită se glazurează cu o melodie simplă în imba germană.
-pentru gust,se mai pune şi o oră de germană-opţional,de la şcoală.
Poftă sopradică la învăţat!

O singură-ntrebare...şi poate un răspuns...

• De ce se vinde hârtie igienică la poştă,alături de plicuri şi de felicitări?

• De ce majoritatea şoferilor de autobuz au lipite pe masă iconiţe cu Maica Domnului şi imediat în arpopiere lângă ţin poze cu femei goale?

• Cum a putut lua fiinţă Imperiul Austro-Ungar-substantiv compus abstract?

• De ce nu îmi amintesc a patra întrebare stupidă ce mi-a trecut prin minte azi?

Aştept cu înfrigurare răspunsurile.

Variaţiuni ale Teoriei Filologice a Matematicii

EMIL la Berlin

[Ascultând înţeleptul sfat al lui Kewi Tick,o să mă conformez cerinţelor cetitorilor şi cetitoarelor şi o să postez ceva de bine.]

Primesc io un mail foarte grăitor,prin care sunt anunţată că Emil a fost la Berlin,la o festivitate de cântări cu nume franţuzesc şi bla bla bla.Belesc ochii bine în monitor:Pfuai,Emil la Berlin,ce putea fi mai tare decât atât?!Poate doar stafia lui Michael Wittmann la Berlin,altceva- nimic!(Bine ,nu intră în discuţie faza de genu' "Emil la Moscova"). După cum nu se ştie,eu sunt înnebunită după Berlin(de fapt,cam după tot ce e nemţesc),iar Emil mi-au plăcut tare mult într-o anumită perioadă deosebită din viaţa mea lungă şi plină de întorsături complicate,în care...Ce întrebai?Cine e Emil?A,Emil e...ei!
Îhî,sunt tari!Şi au fost şi la Berlin.Bineînţeles ca nu mă aşteptam să viziteze ei Domul din Berlin,Muzeul de Artă,nici măcar Fernsehturm.Şi nu m-am înşelat.
Cu toate astea,eu zic că n-au pierdut vremea pe acolo.Au cântat,i-au încântat pe nemţi,au făcut reclamă bună ţării,prin muzica lor de calitate.Îmi pare rău că ascultătorii n-au putut înţelege versurile,dar ce contează?Când muzica aia sugubeaţă începe să-ţi smotocească creerul,ce-ţi mai pasă de versuri?
În concluzie,a fost o surpriză plăcută să-i văd pe băieţii de la E.M.I.L. în Berlin.Chiar dacă numai într-un clip pe de youtube.

Acum te las în pace,nu mai stresez pe nimeni cu fantasmagoriile mele,mai ales când am altceva mai bun de făcut.Şi acel bun de făcut e repetatu' pentru teza la latină de mâine.Nu-ţi spun decât atât,o maximă de relaxare,în asorteu cu postul:Si vis audiri,DĂ LA MAXIM!

Poze care grăieşte.

I.
În momentul în care am văzut banner-ul alăturat,prima mea reacţie a fost:La cine,măă?Pe urmă,am făcut una din multele cruci pe care le fac eu de "Doamne fereşte!" şi m-am hotărât să lămuresc problema pe blog,poate se sesizează respectivii cu pozele.
În primul rând,constatăm greşeala gramaticală de-a dreptul ţigănească(Pentru că DA,chiar sună ţigănesc să spui 'la prieteni',în loc de 'prietenilor').Sau poate nu e nicio greşeală.Or fi existând pe pământul ăsta şi prieteni acuzativi,complenenţi indirecţi-ştiu şi eu!-numai că nu fac parte din grupul meu.Ai mei sunt dativi get-beget,când vine vorba de cui trebuie să-i arăt pozele.Unu la mână.

Doi la mână:vă daţi seama cam ce fel de poze găsiţi acolo,nu-i ashea?

II.

Această poză şochează prin entuziasmul dus la extrem al fanilor Rammstein.Pentru cei care nu sunt mari ascultători de metal,deci care nu cunosc personajul din imaginea alăturată,da-ţi-mi voie să-l prezint pe marele maestru Richard Kruspe,neamţ New-York-izat,chitasrist şi fondator al trupei de tanz-industrial metal, Rammstein.Omu',după cum se vede,are o înfăţişare cel puţin şucărească şi mare priză la femei.(Domn'le,ce-i al lui e-al lui!) Dar nu numai la femei.Se pare că mai nou prinde de minune şi la fetiţe de 12-13 ani,adoratoare de rozbonbon şi de saituri RBD,de unde probabil că au plagiat metoda de sărbătorire a artistului preferat.
Şi iată,dracilor,cum Herr Kruspe,rocker supărat pe viaţă şi pe lume,îmbrăcat veşnic în negru şi momentan(mă rog,momentan în poză) aşezat pe un elegant fotoliu rusesc,devine păpuşel de photoshop al unor maimuţele de gimnaziu.Deşi...eu încă mai stau în cumpănă:e modificată de un fan Richard,sau de un antifan?

A se aprecia,vă rog frumos,exprimarea eufemistică din prezentări.De asemenea,a se remarca faptul că nu am dat în vileag saitul cu pozele.Însă,dacă insistaţi să arătaţi nescaiva poze la prieteni,vă pot da link-ul,nu-i nicio problemă.

La final,vă recomand melodia care a inspirat titlul postării de azi şi anume "Cei care zâmbeşte",de la E.M.I.L.:

La mulţi ani!

După cum se prea bine ştie,azi e ziua României.Nu vreau să fac din postul ăsta o lălăială pseudo-patriotică,că nu îmi stă în fire şi nici nu mă buşeşte subit patriotismul de 1 decembrie.Cu toate aste,eu zic că e frumos să ne amintim cât de cât de neamurile noastre,mai micuţe şi mai neînsemnate în istoria popoarelor,dar fără de care vremile nu ar mai fi fost aşa cum sunt azi.Şi n-ar fi rău să îi amintim şi pe cei din cauza cărora ni se măreşte pipota de mândrie în afară,de oameni cum ar fi Eliade ,sau Brâncuşi,chiar dacă la noi în ţară au cam ieşti din trend.
Băi,se pare că tot am reuşit să bag câteva aberări a la ora de dirigenţie,aberări care până la urmă nu au nicio legătură cu semnificaţia zilei de 1 decembrie,dar pe care simt nevoia să le spun.
Să nu o mai lungim,că văd căp deja vreţi să daţi pagina la pitzipoanca.org,să vedeţi ce se mai poartă de 1 decembrie,vă spun numai atât:pour moi,there is no "Mulţumesc!" ,"Iartă-mă!","Te iubesc!","Băă,prostule,vezi pe unde mergi!"sweeter than in Română .

Din colecţia :avem pulă,creier la ce ne mai trebuie?

Pardon de expresia creier,însă altfel personajele din următoarea schiţă şi-ar pierde din strălucirea grandioasă,dacă nu le-ar fi surprinse aspectele esenţiale.Totodată,ele nu repezintă decât simple măşti şi...măi,chestia asta începe să semene cu un comentariu la română!

În şesele de două jumate:lume luminată ,mai puţin luminată,sau deloc luminată.Luminat(la propriu) e domnul cu ţigara aprinsă,la care strigă vehement taxatoarea,peste capetele unor sârboaice încotoşmănate în vestele lor tradiţionale."Stinge,domn'le,ţigara!"-"Păi,nu,că mai aveam un pic din ea şi d-aia..." Dar la protestele gâscănite ale sârboaicelor omu' aruncă degraba ţigara pe scară şi calcă pe ea.
Din categoria "lume mai puţin luminată" face parte şi o cucoană la vreo sută douăj' de kile,care stă pe cele două scaune din faţa taxatoarei şi citeşte răscrăcită un ziar,de parcă în autobuz n-ar mai fi nimeni înafară de ea.O ignoră total pe băbuţa sfrijită şi înghesuită cu care împarte a doua jumătate a băncii dinspre geam şi,probabil pentru a sta mai confortabil,propteşte umărul de scaun şi îşi scoate înafară cotul imens,oprind circulaţia.Eu tocmai luasem bilet şi dau să merg mai în faţă,pentru că în spatele mei se mai înghesuia o grămadă lumească tare gălăgioasă,dar mă lovesc de cotul grăsanei.Belfegorii îmi inundă creierii:"Nu vă supăraţi,da' autobuzu' dă pe dinafară şi dta te-ai găsit să citeşti ziaru' în mijlocu' culoarului",trântesc io repede cacofonia.Nu zice nimic.E atât de absorbită de ceea ce citeşte,că nu protestează şi se mai încolo,sufocând-o de tot pe biata băbuţă.
În sfârşit am reuşit să mă înghesoi pe unedeva pe la mijlocul autobuzului şi să-mi dau şi ghiozdanul jos din spate.Sunt o norocoasă.NOT!Deodată,cineva mă propulsează cu putere în faţă şi îşi aruncă o mână neanderhalică peste umărul meu.
"Hai,bă,dă-te dreacu'!" Era un tip cam de seama mea,care îşi văzuse o cunoştinţă(tot pe unu' cam de seama mea) şi ţinea neapărat să o salute.La început,am crezut că vorbea cu mine,dar mai apoi,urmărind discuţia dintre cei doi cunoscuţi,mi-am dat seama că tipu' din spate mă lovise din greşeală şi nu pentru că ar fi avut ceva cu mine.Nu şi-a cerut scuze,în schimb,au început amândoi să se hlizească la mine în timp ce dădeau noroc.Eu m-am tras într-o parte,cât am putut de într-o parte,să nu stânjenesc interesanta conversaţie.După saluturile de rigoare(Dă-te dreac') cei doi au purtat o discuţie foarte interesantă:
-Ce faci,bă,pe la ce liceu mai eşti?
"Bă",adică tipu' din faţă,posesor al unei gegi negre lucioase poponăreşti şi al unor pantaloni de trening cu strasuri,pe care scriau "Time is money",îmi vede celebrul sacou roşu,mândria eleeevului român văcărescian şi hlizeşte două carii (probabil nişte foşti incisivi...?):
-La Ienăchiţă,bă!
Bă-ul doi,din spate,duhneşte ceapa mâncată la prânz cam ashea:
-Hai,bă,drec',zi pe unde ai mai băgat-o de data asta:
-La unu,mă,la unu.Tu?
-Hă,hă,la doi,te-am făcut.
(Se refereau la liceele la care au băgat-o.Tuleo,vai dă căpeţelele lor!)
-Băă,stai să vezi,că între timp mi-am mai luat şi telefon!
..Mdeah,de aici discuţia începe să se banalizeze şi văd că s-au mai liberat şi ceva locuri...Ochesc unu' lângă o tipă destul de drăguţă şi dau să mă duc spre ea.Mă vede.Îşi trânteşte brusc geanta pe scaunul gol şi îmi aruncă o privire urâtă.De-aaa dreptul urâtă.După câteva clipe,lângă ea se aşează o altă tipă.
-Hei,îi zic,stai calmă,aveam de gând să întreb dacă e liber sau nu,că eu nu mă aşez pe neîntrebatelea!
Mă opresc lângă o bancă pe care stă un nene,cer permisiunea,mi-o acordă,mă aşez.Greşeală! Nenea,un jegos cu aspect de cerşetor,bâhâie într-una.Rău.Şi deşi are bunul simţ de a bâhâi spre geam şi nu înspre mine,tot reuşeşte să mă învăluie într-un danf de tutun şi de transpiraţie stătută.(Uite că am pomenit şi eu om căruia să-i miroasă gura a transpiraţie!)
Slavă Domnului:coboară la prima.
În locul lui se aşează un emokid lăţos,cu părul în ochi,pesemne vrâns să îmi acopere cu podoaba capilară falnicul nas,al cărui mândru posesor era.Emokidu' mestecă gumă într-un mod scârbos,ascultă muzică şi se uită la mine.Se uită la mine.Se uită la mine.
-CEEE?!
-Nimic,eşti naşpa.
(Ha,ha şi eu care credeam te-a fermecat subit faţa mea !)
Nu mai apuc să-i răspund.Cobor la prima şi gata.

Propuneri legislative.

Eleeevul român care este eu consideră de cuviinţă a propune noi proiecte de lege în ceea ce priveşte adăugarea unor amendamente în regulamentul şcolar.
Şi anume:
-prevederi în regulamentul şcolar cu privire la mirosurile olfactive care trebuiesc emanate de eleeevi români în incinta instituţiei de învăţământ.Şi anume:să se interzică mirosul de transpiraţie şi de giorgio armani din piaţă de la ruşi,în exces.
Ca proiect aditiv adăugat:
-introducerea în programul de ajutorare sau mă rog de ce-o fi el,pe lângă corn şi lapte,apă şi săpun pentru persoanele nevoiaşe,adică care nu mai au bani din cauză pentru că i-au dat pe telefoane şi accesorii de zej d' meleoane.

Mai pe româneşte:SPĂLAŢI-VĂ,BĂĂĂ,ÎMPUŢIŢILOR CARE POLUAŢI OLFACTIV SALA DE SPORT,CÂND ALERGAŢI NUŞ CÂŢI KM PE UN SCAUN CU PEDALE;CARE POLUAŢI SALA DE CLASĂ DUPĂ 100M BĂNCI;CARE POLUAŢI CHIOŞCUL,DUPĂ CE ALERGAŢI UN SFERT DE ORĂ PÂN' CURTEA ŞCOLII ŞI CARE MĂ POLUAŢI PE MINE ŞI NU VĂ MAI SUPORT!!!

Sper să se ieie măsurile de cuviinţă.

Revelaţia săptămânii.

Ieri,la ora de limba germană,Frau Professor ne-a ajutat să facem o descoperire revelatoare cu privire la cititul dicţionarului.Să vă spun şi vouă despre ce e vorba:
Când veţi căuta un cuvânt în dicţionarul român-german, veţi găsi acolo,imediat după substantivul respectiv,genul lui în română.Ulterior scrie şi genul în germană.
Şi asta e revelaţia.

Măă,sincer,chiar mă întrebam eu ce naiba e cu multitudinea aia de litere cu punct dupe ele,înainte de specificarea sensului termenului căutat.Acum m-am prins.

Deci nu se spune :die Brot,ci das Brot şi nu die Fleisch,ci das Fleisch. Versteht ihr mich?

p.s.pierdut pantaloni de pijama verzi cu buline roşii şi castraveţi.cine aude de ei bâzâie.

Poate va intereseaza pe voi.(Pe mine nu.)

Un numar important de artisti contemporani români au donat lucrari pentru organizarea unei licitatii caritabile prin care se urmaresse strângerea sumei de 200 000 EU, necesare tratamentului unei fetite de doi ani bolnava de leucemie. Erika Eleny Josian a fost diagnosticata cu leucemie acuta limfoblastica pe 31.10.2008 de Institul Clinic Fundeni. În august 2008, medulograma ei arata normal, cel putin asa sustin medicii care i-au facut analizele. La repetarea analizelor, doua luni mai tarziu, s-a descoperit ca are peste 90% celule blastice cu aspect morfologic limfoblas. Singura sansa de supravietuire este tratamentul în strainatate care trebuie facut imediat. Costurile acestui tratament sunt foarte mari, iar parintii nu si le permit. Ca sa o ajute, artistii români s-au solidarizat, donând fiecare câte o lucrare spre a fi vânduta, în speranta ca sumele strânse vor acoperi o parte importanta din tratament. Lucrarile lor vor fi vândute sub forma de licitatie joi 27 noiembrie 2008, la Anaid Art Gallery, începând cu ora 17:00.

Anaid Art Gallery
Strada Slobozia nr. 4, sector 4, Bucuresti
Tel. +4021 337 1187
Fax. +4021 336 6056
E-mail: contact@anaidart.ro